Spania: Purtarea măştii a redevenit OBLIGATORIE în spaţiile deschise

Guvernul spaniol a decis ca purtarea măştii sanitare să redevină obligatorie în exterior, în contextul în care numărul de cazuri de COVID-19 a crescut spectaculos în ultimele zile şi a atins un record de aproape 50.000 de cazuri într-un interval de 24 de ore, informează AFP.

Purtarea măştii sanitare redevine obligatorie în exterior”, au anunţat reprezentanţii Guvernului spaniol într-un comunicat.

Textul nu precizează data la care va intra în vigoare această măsură, însă o şedinţă extraordinară a Consiliului de Miniştri a fost convocată joi pentru a aproba acest decret, cu scopul ca obligativitatea de purtare a măştii sanitare în aer liber să devină efectivă înainte de Crăciun, o sărbătoare care generează şi în contextul actual formarea unor mulţimi numeroase de oameni. Anunţul a fost făcut în timp ce se desfăşura în format online o şedinţă extraordinară a prim-ministrului socialist Pedro Sanchez cu preşedinţii regiunilor autonome ale ţării pentru a discuta măsurile ce ar trebui adoptate pentru a limita răspândirea variantei Omicron.

Spania, una dintre campioanele vaccinării la nivel mondial, a înregistrat marţi un record naţional de 49.823 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore, iar varianta Omicron, mai contagioasă, reprezintă de acum aproape jumătate din totalul noilor infectări, a anunţat Ministerul spaniol al Sănătăţii. Marţi, incidenţa medie raportată la 14 zile era de 695 de cazuri la 100.000 de locuitori, o valoare de patru ori mai mare decât cea înregistrată pe 1 decembrie.

De la începutul pandemiei, totalul cazurilor de COVID-19 a depăşit pragul de 5,5 milioane în Spania, iar cel al deceselor asociate acestei boli se apropie de 89.000. Spania are o populaţie de circa 47 de milioane de locuitori. În acest stadiu, noul val epidemiologic (al şaselea în Spania) rămâne însă mai puţin grav decât precedentele: 15% din locurile disponibile în secţiile de terapie intensivă spaniolă erau ocupate marţi de pacienţi cu COVID-19, comparativ cu procentul de 30% înregistrat la jumătatea lunii ianuarie 2021, conform datelor anunţate de Ministerul Sănătăţii.

În Spania, sănătatea este un domeniu de competenţă care aparţine regiunilor, însă purtarea măştii sanitare poate fi impusă direct de puterea executivă de la Madrid printr-un decret.

O altă măsură prevăzută în viitorul decret: durata de valabilitate a vaccinării va fi stabilită începând de la 1 februarie 2022 la nouă luni după data la care a fost administrată ultima doză. De câteva săptămâni, mai multe regiuni din Spania solicită o înăsprire a restricţiilor sanitare. Unele dintre ele, precum Catalonia, au cerut chiar o revenire a restricţiilor mai drastice, precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii. Spania figurează printre ţările cu cele mai mare rate de vaccinare, întrucât 89,7% dintre rezidenţii săi cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi deja cu schemă completă. Spania este totodată una dintre primele ţări din Europa care au lansat, pe 15 decembrie, vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani împotriva COVID-19.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.