Spread the love

Madrid, Ţara Bascilor, Comunidad Valenciana, Navarra, Murcia şi Catalonia au anunţat că vor fi închise între 4 şi 14 decembrie, pentru a fi evitate astfel deplasările generate anual de Ziua Constituţiei, marcată pe 6 decembrie.

Spania a ajuns la 1,55 de milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 42.619 decese asociate, după ce, pentru ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 15.156 de noi contaminări şi 328 de decese. Incidenţa se situează la 419 cazuri la 100.000 de locuitori pentru ultimele 14 zile.

Comunidad Madrid a devenit teritoriul peninsular cu cea mai scăzută incidenţă acumulată – 285 de cazuri la 100.000 de locuitori. Ea va fi închisă între 4 şi 14 decembrie, la fel şi teritoriile Ţara Bascilor, Comunidad Valenciana, Navarra, Murcia şi Catalonia. În Melilla şi Catalonia localurile vor fi redeschise luni, cu limitări de orar şi capacitate. Închiderea perimetrală va presupune imposibilitatea deplasărilor între oraşe şi regiuni. Activităţile vor continua în forma deja stabilită.

Şeful Executivului spaniol, Pedro Sánchez, va aproba marţi strategia de vaccinare contra Covid-19, prin care o bună parte din populaţie să fie vaccinată „garantat” în primul semestru al anului 2021.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *