SONDAJ: Polițiștii sunt epuizați, se simt discriminați și vor să protesteze

Polițiștii sunt epuizați, se simt discriminați în comparație cu alte categorii profesionale, spun că nu au fost protejați de superiori și se gândesc la proteste. Acestea sunt concluziile unui sondaj făcut în rândul polițiștilor cu privire la efectele pandemiei de Covid-19. Sondajul a fost realizat de Sindicatul Europol prin mijloace electronice, utilizându-se o platformă de sondare.

În total, 4.837 de polițiști din București și 31 de județe din țară au răspuns întrebărilor referitoare la efectele pe care pandemia de coronavirus le-a produs asupra lor. Astfel, potrivit rezultatelor, 94% dintre aceștia consideră că fără implicarea lor în activitățile de combatere a epidemiei, Guvernul nu va putea aplica măsurile de prevenire stabilite. De asemenea, 7 din 10 polițiști sunt dispuși să suspende activitatea, ca formă de protest, în cazul în care nu se va reveni asupra înghețărilor salariale. Totodată, 8 din 10 polițiști susțin că șefii lor nu au luat măsuri sau au luat măsuri insuficiente pentru prevenirea infectării cu Covid-19 în rândul personalului iar 95,56% dintre participanţii la sondaj au menţionat că angajatorul nu le-a asigurat teste gratuite de depistare a coronavirusului. Nu în cele din urmă, 8 din 10 polițiști resimt puternic efortul și sunt epuizați ca urmare a activităților întreprinse în ultimele 10 luni, în contextul pandemiei.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *