Un sondaj IRES realizat la comanda PSD indică o schimbare semnificativă în opțiunile electorale ale românilor, cu AUR pe primul loc în intenția de vot pentru alegerile parlamentare, la o distanță considerabilă de celelalte partide. PSD, PNL și USR ar urma în clasament, potrivit cercetării realizate la începutul lunii iulie pe un eșantion de peste 1.000 de persoane.Sondajul arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 40% dintre voturile exprimate. Pe locul al doilea s-ar clasa PSD, cu 21%, PNL ar fi pe locul al treilea, cu 17%, urmat de USR ci 10%. UDMR nu ar trece pragul electoral, fiind cotat cu doar 3% dintre voturi, Partidul SENS și SOS România ar obține fiecare câte 2%, în timp ce POT ar avea 1%.
AUR ajunge la 40% dintre respondenții care declară o opțiune de vot. PSD are 21%, PNL 17%, iar USR 10%. AUR beneficiază de trei mecanisme de percepție. Nu este asociat direct cu guvernarea, numai 2% îl indică drept principal responsabil pentru blocaj. Electoratul său resimte cea mai mare vulnerabilitate economică, 59% dintre alegătorii AUR își apreciază nivelul de trai ca slab, 48% spun că se descurcă greu în fiecare lună, iar 55% declară că veniturile lor au scăzut. AUR mai beneficiază de orientarea electoratului său către o ruptură politică, 89% dintre alegătorii partidului consideră alegerile anticipate o soluție pentru criză. Totuși, un scor de 40% nu înseamnă hegemonie, AUR este cea mai mare forță politică din sondaj, dar nu reprezintă singur majoritatea societății. România are un partid dominant în zona protestului, fără să aibă încă o alternativă majoritară de guvernare.
Sondajul a fost realizat la comanda PSD, în perioada 29 iunie – 2 iulie 2026, pe un eșantion de 1.002 respondenți, simplu, aleatoriu, reprezentativ pentru populația adultă, neinstituționalizată din România, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Eroare maximă tolerată este: ±3,1%.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google