SONDAJ AVANGARDE În caz de RĂZBOI: 50% dintre români spun că vor LUPTA, 20% NU, iar 18% vor să… FUGĂ
Un sondaj Avangarde, realizat în perioada perioada 20-21 februarie, la comanda G4media, indică faptul că 45% dintre români sunt de părere că Rusia are agenți de influență în clasa politică din România, doar 10% spun nu cred iar 40% nu știu sau nu răspund la întrebare. Important de precizat este că, dintre cei 45%, 48% cred că Rusia are agenți infiltrați în toate partidele, dar în ordinea clasamentului pe partide cei mai mulți cred că în AUR sunt cei mai mulți agenți ruși (12%), urmat de PSD cu 8%, PNL 6% și USR 2%.
La întrebarea „România ar trebui să primească refugiați din Ucraina, unde există o importantă comunitate românească?”, 61% răspund cu da, 19% nu, restul nu știu sau nu răspund.
Peste 60% dintre cei intervievați evaluează capacitatea logistică și financiară a României de a primi zeci de mii de refugiați dacă Rusia invadează Ucraina drept slabă sau foarte slabă. Doar 15% cred că este bună.
50% dintre cei intervievați cred că românii ar lupta dacă România ar fi atacată, 20% cred că nu iar restul nu pot aprecia sau nu răspund.
La întrebarea ce ați face personal în caz de război, doar 31% spun că vor lupta, 18% că se vor refugia în altă țară iar restul nu pot aprecia sau nu răspund.
La întrebarea „din câte cunoașteți din discuțiile cu prietenii și apropiații, aceștia se gândesc mai degrabă să plece din țară în cazul unui război sau sunt dispuși să rămână?”, 20% au răspuns „să plece”, 44% au răspuns „să rămână” iar restul nu pot aprecia sau nu răspund.
Din punctul dumneavoastră de vedere România este o țară mai sigură odată cu suplimentarea trupelor
americane și franceze? La această întrebare 63% răspun cu da, doar 12% cu nu.
32% dintre români cred că Ucraina ar trebui să intre în NATO, 28% cred că nu iar ceilalți nu știu sau nu răspund.
Cei mai mulți români, 37% cred că anunțul retragerii trupelor este doar o tactică, Rusia urmând să atace Ucraina la un moment dat. 17% cred că Rusia se retrage la presiunea Occidentului iar 21% cred că n-a avut niciodată intenția să atace, doar să pună presiune pe Occident.
Date despre sondaj
Sondajul Avangarde a fost realizat la comanda G4Media.ro în perioada 20-21 februarie, prin metoda interviului telefonic pe un eșantion de 700 de subiecți, având o marjă de eroare de 3,9%.
CITEȘTE ȘI: