Spread the love

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat sâmbătă seară în cadrul unei emisiuni televizate că se lucrează la un pachet de sprijin pentru angajatorii care își vor relua activitatea, treptat momentan. Potrivit ministrului, în prezent sunt consultări la nivelul ministerelor Muncii și Economiei cu sindicatele cu privire la o formă de continuare a acordării șomajului tehnic și după 15 mai. Evident, statul va suporta o parte din costuri și este valabil doar pentru firmele afectate direct de pandemia de coronavirus.

„Se prefigurează măsura șomajului tehnic pentru sectoarele de activitate care sunt restricționate, în paralel lucrăm la un set de măsuri de susținere a companiilor. (…) Suntem în pline consultări, avem acum elemente preliminare, decizia finală va fi luată într-un orizont de o săptămână. (…) Primim foarte multe mesaje din societate, care ne transmit că doresc să își reia activitatea. În foarte multe domenii oamenii își doresc să reia activitatea, angajatori și angajați, eu apreciez foarte mult dorința angajaților, ei trebuie să revină la treabă pentru a avea salarii de lungă durată. Nu am luat o decizie, dar vor fi domenii care vor fi sprijinite în mod activ pentru reluarea treptată a activității, vedem dacă e vorba de câteva luni sau de lungă durată. În primă fază va fi un sprijin consistent, care va scădea pe măsură ce activitatea companiilor se va relua. (…) În cazul unei companii care își poată relua activitatea, sprijinul va fi sub forma acoperirii unei părți din costul salarial, fix într-un număr de luni, după care se va diminua pe măsura ce activitatea companiei se va redresa și va reveni la normal. Vorbim de companii afectate direct, cele beneficiare ale măsurilor de șomaj tehnic dar și companii care pot face proba afectării. Cei care au reușit să își mențină activitatea în parametri acceptabili, care au făcut eforturi, nu au cerut șomaj tehnic, împreună cu ministrul Economiei avem în vedere să găsim soluții de lucru pentru ca activitatea lor să fie apreciată. (…) Gândim un pachet de măsuri care să vină în sprijinul celor care vor să își facă o reorientare în activitate sau care vor să continue activitatea”, a spus Violeta Alexandru.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *