Socialiștii și comuniștii din Moldova au organizat un protest față de arestarea procurorului general

Opoziția organizează duminică un protest față de scumpirile în lanț și față de începerea urmăririi penale pe numele procurorului general suspendat. Opoziția PCRM-PSRM a anunțat pentru duminică, 10 octombrie, ora 12:00, un protest în centrul Chișinăului.

Protestul este desfășurat în aceste momente, în fața Parlamentului, transmite Știri.md.

Dacă ești nemulțumit de toate scumpirile din ultimul timp, Dacă ești împotriva majorării semnificative a tarifelor la gazul natural, energia electrică și căldură, Dacă ești supărat pe incompetența “guvernării verișoarelor”, Dacă ești împotriva uzurpării puterii în stat și a capturării statului, Dacă susții drepturile omului și condamni arestarea abuzivă a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, VINO duminică, 10 octombrie, ora 12:00, în fața Președinției la un PROTEST CIVIC pentru a spune “NU scumpirilor!”, “NU dictaturii!””, se arată în mesajul organizatorilor.

Știri.md amintește că procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat că Popov figurează într-un dosar cu privire la „îmbogățire ilicită”. Acesta a fost reținut ieri dimineață de către procurorii anticorupție și ofițerii SIS. Al doilea șef adjunct suspendat al Procuraturii Generale, Iurie Perevozdnic, și-a dat demisia. Stoianoglo a fost plasat pe 8 octombrie de către Judecătoria Centru, sediul Ciocana, în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

În ședința de marți, 5 octombrie, Consiliul Superior al Procurorilor a admis, după mai multe ore de dezbateri, sesizarea deputatului PAS, prin care s-a decis pornirea urmăririi penale pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, vizând pretinsele acțiuni ilegale. Înainte ca Alexandr Stoianoglo să iasă la un briefing de presă, anunțat pentru ora 18:00, la Procuratura Generală au venit mai mulți ofițeri SIS, însoțiți de procurorul anticorupție Victor Furtună, delegat să conducă urmărirea penală împotriva lui Stoianoglo. Ulterior, procurorul general suspendat a ieșit, escortat de mai mulți ofițeri SIS, din sediul Procuraturii Generale, în urma unor percheziții efectuate în biroul acestuia de către procurorul de caz, Victor Furtună, și ofițerii SIS. Tot în seara zilei de 5 octombrie, Furtună a anunțat că Stoianoglo este reținut pentru 72 de ore, într-un dosar penal în care acesta este bănuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și darea declarațiilor mincinoase în fața organelor competente.

Miercuri, 6 octombrie, CSP l-a desemnat pe Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar, iar la câteva ore președintele Maia Sandu a semnat decretul de numire a acestuia.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *