SOCIAL Luna august nu va mai aduce anul acesta scumpirile agresive pe litoral, cu care turiștii erau obișnuiți din verile trecute marți, 28 iulie 2026 3 min
ECONOMIE Sprijin financiar de urgență, deblocat pentru fermieri: Despăgubirile de secetă ajung la maximum 100 de euro pe hectar marți, 28 iulie 2026 2 min
SOCIAL Se suspendă obligativitatea instalării repartitoarelor de căldură, până pe 31 decembrie 2030. Nu se mai dau nici amenzi marți, 28 iulie 2026 2 min
SOCIAL Centrul echipei de volei feminin a CSM Constanța se întărește cu o campioană națională marți, 28 iulie 2026 2 min
SOCIAL Secetă istorică pe Dunăre: O navă de croazieră, cu 240 de oameni la bord, a eșuat pe malul românesc al fluviului marți, 28 iulie 2026 4 min
SOCIAL Sindicatul Liber al Navigatorilor: Tot mai mulți marinari refuză să intre în zone de război, invocând riscurile uriașe pentru viețile lor marți, 28 iulie 2026 2 min
ECONOMIE Litoralul românesc, regiunea din Uniunea Europeană cu cel mai ridicat nivel de sezonalitate marți, 28 iulie 2026 3 min
POLITICĂ A venit Poliția la ședința Consiliului Județean Constanța. Mitroi a refuzat să fie audiat de oamenii legii, pentru că dădea interviuri de presă – VIDEO marți, 28 iulie 2026 3 min
SOCIAL Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, oprită controlat, din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării marți, 28 iulie 2026 1 min
SOCIAL Haos în sistemul de Sănătate: A început greva generală în spitale. Activitatea medicală, redusă drastic, iar secțiile ATI își restrâng activitatea – VIDEO marți, 28 iulie 2026 4 min
SOCIAL Generațiile fără casă: 78% dintre tinerii Gen Z și 85% dintre Millennials spun că nu își permit o locuință marți, 28 iulie 2026 6 min
SOCIAL Ieșirea la pensie, dar firmele au fost desființate sau intrate în faliment. Eliberarea actelor necesare, contracost, de la Arhivele Naționale marți, 28 iulie 2026 5 min
EXTERNE Începe epoca post-smartphone: Companiile accelerează dezvoltarea noilor dispozitive, menite să înlocuiască telefoanele inteligente – Înseamnă sfârșitul confidențialității în spațiul public luni, 27 iulie 2026 2 min
ECONOMIE ANAF începe „vânătoarea” românilor din diaspora: Folosește datele primite din UE și trimite deciziile de impunere pentru veniturile nedeclarate în ultimii cinci ani luni, 27 iulie 2026 8 min
POLITICĂ Parlamentarii instituie mecanismul accizei dinamice. Se urmărește menținerea „unui preț suportabil pentru motorină” luni, 27 iulie 2026 3 min
SOCIAL Al doilea mesaj RO-Alert, emis pentru Tulcea, într-o singură zi: „Adăpostiți-vă în beciuri!” luni, 27 iulie 2026 1 min
SOCIAL Condiții noi pentru achiziția unei locuințe noi, cu cota redusă de TVA de 9% – Termen prelungit până la 30 septembrie luni, 27 iulie 2026 2 min
POLITICĂ Discuții în Bulgaria, despre avioanele F16: „România a cumpărat lăzile pe care noi le-am refuzat și acum le folosește pentru a doborî drone rusești” luni, 27 iulie 2026 1 min
SOCIAL Metodă nouă de fraudă pe booking.com: Hackerii folosesc date reale despre rezervări pentru a fura bani luni, 27 iulie 2026 3 min
SOCIAL Șapte voleibaliste, cinci românce și două americance, au semnat cu CSM Constanța luni, 27 iulie 2026 2 min
Slide Sistemele americane autonome maritime Triton devin operaționale în Portul Constanța: Sunt amplasate în puncte cheie din zona digurilor de nord și de sud pentru „a asigura o supraveghere continuă” luni, 27 iulie 2026 2 min
POLITICĂ Perioada de mandat a viceprimarilor de comune, orașe și municipii va fi recunoscută ca vechime în muncă și în specialitate luni, 27 iulie 2026 2 min
ECONOMIE Instabilitate extremă pe piața carburanților: Prețurile la pompă, scumpiri succesive în aproape toate stațiile de alimentare luni, 27 iulie 2026 3 min
SOCIAL Seceta extremă blochează navigația pe Dunăre: Transportul de mărfuri, pescuitul și turismul, grav afectate luni, 27 iulie 2026 2 min
ECONOMIE Revoluția economisirii: Tinerii redefinesc conceptul de muncă și pensionare – Formula matematică prin care te poți „pensiona la 30 sau 40 de ani” luni, 27 iulie 2026 4 min
SOCIAL Maraton al solidarității: Un tânăr sportiv înoată 3 zile și 3 nopți, fără oprire – Se strâng bani pentru un centru de îngrijire a copiilor cu dizabilități duminică, 26 iulie 2026 1 min
POLITICĂ Încrederea populației în personalitățile politice: Călin Georgescu – 33%, Nicușor Dan – 30%, Simion – 24%, Grindeanu și Bolojan – 23% – Sondaj CURS duminică, 26 iulie 2026 8 min
POLITICĂ Nemulțumirea față de evoluția generală a țării, aproape generalizată: 80% dintre români consideră că ne îndreptăm într-o direcție greșită. AUR – 34%, PSD – 23%, PNL – 21%, USR – 9% – Sondaj CURS duminică, 26 iulie 2026 4 min
SOCIAL Haiducia cu repetiție anuală la Vama Veche, pe care Buzoianu (Mediu) se preface că nu o vede: Inspector ANAF ocupă o plajă – din nou – ilegal duminică, 26 iulie 2026 3 min
SOCIAL Operațiune de salvare la Marea Neagră: Doi marinari ar fi sărit în apă de teama dronelor, iar acum sunt căutați duminică, 26 iulie 2026 1 min