ȘOC în instanțe: Starea de alertă, ANULATĂ! Av. Urban: „DISPAR măsuri precum purtarea măștii și distanțarea”

Starea de alertă, instituită succesiv încă din vara anului trecut pe teritoriul României, a căzut în instanțele judecătorești! Întrucât în ultimul an judecătorii nu au îndrăznit să se poziționeze contra vântului guvernamental, șocul vine de la Curtea de Apel Cluj, unde prelungirea stării de alertă a fost… anulată. De altfel, cea mai recentă prelungire a stării de alertă a fost percepută ca nejustificată de opinia publică, întrucât cazurile de infectări cu covid sunt la un nivel foarte scăzut, măsurile de relaxare vin una după alta și chiar șeful statului, Klaus Iohannis, a anunțat ieri că noi am oprit pandemia.

Acțiunea a fost depusă de avocatul Adrian-Samuilă Rusu la mijlocul lunii mai și, după patru termene, instanța a stabilit anularea prelungirii stării de alertă instituită de autorități în luna aprilie:

cap cluj

Alături de av. Rusu, mai mulți avocați parteneri au depus în valuri astfel de acțiuni, la toate Curțile de Apel din țară. „Toți am depus, fiecare în județul lui, plouă cu astfel de acțiuni în toată țara”, ne-a precizat avocatul Iulian Urban, cunoscut contestatar al măsurilor instituite de Guvern în pandemie:

„Nici o luptă nu este în zadar când Domnul este cu noi! Curtea de Apel Cluj a ANULAT starea de alertă pe teritoriul României! Dumnezeu are judecători credincioși adevărului și dreptății care NU au plecat genunchiul în fața sataniștilor care conduc țara asta spre dezastru și nenorocire! În acest moment, dosarul (de la Cluj – n.r.) va merge în recurs la Înalta Curte. Vedeți domnilor judecători de la Curtea Constituțională, asta înseamnă să faci dreptate! Felicitări judecătorilor Curții de Apel Cluj. Odată cu starea de alertă se ANULEAZĂ toate măsurile adiționale, inclusiv purtarea măștilor, distanțare etc!”, a transmis avocatul Urban.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *