Spread the love

Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța anunță miercuri faptul că este ignorat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, contrar principiilor dialogului social, în contextul discuțiilor despre începerea noului an școlar

„Am aflat cu surprindere, din mass-media, că ieri, 8 septembrie, a avut loc o videoconferință cu privire la începerea anului școlar, la care au participat directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat, inspectorul școlar general, prefectul județului Constanța și un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică. Dacă nu ca o consecință a unei obligații legale, atunci măcar ca un gest de minimă considerație ar fi trebuit ca domnul inspector școlar general să invite la această videoconferința și reprezentantul Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța, organizație sindicală care se exprimă în numele a peste 6000 de salariați din învățământul preuniversitar constănțean, cu toții implicați în procedurile și demersurile necesare deschiderii și derulării noului an școlar într-un context extrem de complicat și fără precedent, acela al pandemiei Covid-19. Ne-am fi dorit să fim prezenți la această videconferință și la alte întâlniri și dezbateri pe tema începerii noului an școlar în condiții de siguranță totală pentru toți cei care,  din 14 septembrie 2020, vor intra pe porțile unităților de învățământ, pentru că am primit sute de mesaje din partea colegilor noștri, mesaje care se constituie în tot atâtea temeri, întrebări, nelămuriri, dar și soluții concrete cu privire la desfășurarea procesului instructiv-educativ și cu privire la deschiderea în siguranță a școlilor din județul Constanța. Pentru că nu am avut ocazia să participăm la videoconferință, transmitem pe această cale directorilor unităților de învățământ, Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prefectului județului Constanța, Direcției de Sănătate Publică și autorităților locale că există încă foarte multe semne de întrebare și disfuncționalități pe care ni le semnalează salariații unităților de învățământ, elevii și părinții în legătură cu deschiderea unităților de învățământ și desfășurarea actului educațional în condiții de siguranță”, transmit sindicaliștii constănțeni din sistemul de educație, care atrage atenția că dispozițiile legale trebuie respectate cu strictețe, iar Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța, la solicitarea membrilor pe care îi reprezintă „nu este dispus să facă niciun fel de compromis care ar putea pune în pericol siguranța, sănătatea sau viața elevilor și salariaților sau care le-ar afecta direct sau indirect drepturile și interesele care le sunt recunoscute acestora de lege”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *