Simion (AUR) îl AMENINȚĂ pe Iohannis cu SUSPENDAREA „dacă mai continuă cu marioneta Cîțu”

Copreşedintele AUR George Simion a anunţat că formaţiunea sa va dialoga cu toate partidele din Parlament şi a precizat că ei sunt cei care au reuşit să dea jos Guvernul Cîţu. AUR susţine varianta unui guvern de specialişti şi spune că va veni inclusiv cu propuneri în acest sens.

Noi astăzi am dat jos Guvernul, a fost o lună grea. Din 1 septembrie, de când am început să strângem semnăturile, am tot fost blocaţi de către diferiţi indivizi din sistem, de către coaliţii monstruoase. Mergem până la capăt, urmează un nou nume de premier”, a declarat Simion, după succesul moţiunii de cenzură.

Preşedintele AUR a spus că partidul său va dialoga cu toate partidele şi este pregătit să vină şi cu un nume de premier.

„Dacă PNL-ul îl are doar pe Florin Cîţu, dacă PSD-ul nu vine cu niciun nume, o să venim noi cu propuneri, dar momentan vom sta şi vom dialoga cu toate partidele, vedem că şi domnul Orban este dispus să dialogheze, pentru stabilitate, pentru linişte, pentru o reconstrucţie a României”, a adăugat el.

Simion a mai spus că AUR nu susţine un premier din zona ministerelor de forţă, precum Bode şi Ciucă, şi nici pe Vîlceanu.

Nu e rolul nostru să venim cu propuneri din rândul PNL, vom veni cu propuneri din afara partidelor, cu un guvern de specialişti. Înţeleg că şi PSD vrea un guvern de specialişti”, a mai declarat Simion.

Copreşedintele AUR a arătat că dacă preşedintele Klaus Iohannis va insista cu „marioneta Florin Cîţu”, atunci AUR va declanşa procedura de suspendare a şefului statului.

La consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, pentru desemnarea unui nou prim-ministru, liberalii vor merge tot cu propunerea Florin Cîțu, premierul demis, a declarat marți, la Antena 3, Rareș Bogdan.

Președintele PNL e propunerea noastră de premier, nu avem altă propunere. Nu există decizie CCR să ne blocheze să ne prezentăm tot cu Cîțu premier. Propunerea noastră e Cîțu, nu avem alt nume de premier. Nu avem niciun motiv să renunțăm la Cîțu și nu o vom face”, a declarat Rareș Bogdan. „Nu e nici Ciucă, nici Bode, propunerea PNL, e Cîțu”. El a adăugat că „Guvernul de tehnocrați a fost un dezastru”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Simion (AUR) îl AMENINȚĂ pe Iohannis cu SUSPENDAREA „dacă mai continuă cu marioneta Cîțu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *