America a fost, pentru români, mai mult decât o destinație. A fost o speranță cu adresă precisă — și, lucru mai rar, o speranță care nu a dezamăgit complet. George Pomuț a luptat în uniformă unionistă în Războiul Civil și a murit general de brigadă al armatei Statelor Unite, unul dintre puținii străini care au atins această demnitate pe pământ american. Vasile Stoica a bătut, în anii războiului, la uși de cancelarii și redacții, cerând lumii noi să ia act de dreptul lumii vechi la libertate — cu răbdarea unui om care știa că nu are timp de pierdut. Așa s-a întâlnit cu președinții Theodore Roosevelt și Woodrow Wilson. Regina Maria a traversat Atlanticul în 1926 cu farmecul și luciditatea unui diplomat desăvârșit, cucerind o opinie publică pe care niciun memorandum nu ar fi putut-o mișca. Nicolae Iorga vedea în America altceva decât triumful pragmatismului: vedea dovada că o civilizație poate fi construită și fără straturi de ruine medievale dedesubt. Pentru un om al Europei vechi, asta era o meditație, nu un compliment. Toți știau, fiecare în felul lui, același lucru: că relațiile dintre națiuni se țes, înainte de orice, între oameni, prezența contează, absența se plătește.
Deputatul Mihai Neamțu se află această săptămână la Washington, participând la conferința „Alliance of Sovereign Nations” — un forum care reunește lideri conservatori din Europa și Statele Unite în jurul unor întrebări pe care agenda oficială preferă, de regulă, să le lase pentru mai târziu: suveranitate, securitate energetică, libertate de exprimare, viitorul unei relații transatlantice care nu mai poate fi luată de-a gata.
Conferința este organizată de congresmena republicană Anna Paulina Luna, cu sprijinul Turning Point USA. Printre participanți se numără Mike Johnson, avocatul louisianez ajuns, din toamna lui 2023, în a treia funcție constituțională a Statelor Unite. Nu e un detaliu de protocol. Johnson a reconstruit o coaliție conservatoare după ani de turbulență internă și rămâne, într-o epocă tentată de spectacular, un politician al instituțiilor. Prezența lui dă conferinței o greutate pe care entuziasmul singur n-ar fi putut-o produce. Din delegația română fac parte George Simion, președintele AUR, dar și doamna Ramona Bruynseels, deputatul Fabian Radu sau profesorul Dan Dungaciu — unul dintre puținii analiști români capabili să vorbească despre identitate națională fără să alunece nici în patetism, nici în sociologie rece.
Semnificația acestor zile depășește agenda afișată. Europa conservatoare redescoperă, nu fără oarecare stângăcie, o lecție pe care americanii au internalizat-o mai devreme: că ideile au nevoie de rețele vii, că încrederea se construiește față în față, că un forum bun valorează uneori cât un tratat prost negociat. Burke ar fi aprobat — cu rezerva, desigur, a unui om care știa că entuziasmul fără memorie istorică arde repede și lasă puțin în urmă. Conservatorii români au o tradiție îndelungată de a iubi America de la distanță, cu o admirație sinceră și ușor melancolică, de parcă distanța geografică ar fi și o distanță a destinelor. E poate vremea să renunțe la melancolie și să treacă la argumente. La prezență. Pomuț a făcut-o în uniformă. Stoica, cu o valiză de memorandumuri. Regina Maria, cu un zâmbet calibrat la milimetru. Metoda s-a schimbat. Nevoia, nu. România trebuie să fie prezentă acolo unde se decide totul — nu din nostalgie pentru gloria trecută, ci din necesitate strategică pentru viitorul apropiat. Conferința de la Washington nu este o întâlnire de protocol, ci o platformă unde se construiesc alianțe durabile, se stabilesc priorități comune și se consolidează influența în negocierile internaționale care vor modela Europa în următorii ani. Prezența delegației conservatoare românești semnalează o intenție clară: România nu se retrage din conversațiile care contează, ci se poziționează activ în rețelele de putere și influență transatlantice”, completează deputatul Neamțu.
Concomitent, George Simion a lansat o serie de acuzații grave la adresa sistemului politic de la București. Liderul AUR a venit în Statele Unite cu o misiune clară: să informeze opinia publică și factorii de decizie americani despre ceea ce el numește „anularea democrației în România”. Simion a declarat că intenția sa este să explice în detaliu modul în care au fost anulate alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024. Conform liderului AUR, demascarea sistemului trebuie să înceapă de acolo, iar resetarea instituțională trebuie să urmeze același curs.
„Voi explica totul despre felul în care au fost anulate alegerile. De acolo a început demascarea și de acolo trebuie să înceapă resetarea. România nu este o democrație, în România nu există alegeri corecte,” a afirmat Simion. Politicianul susține că după anularea alegerilor, încrederea în corectitudinea scrutinelor viitoare este compromisă.
Simion și-a exprimat speranța că administrația Trump și mișcarea MAGA vor menține și consolida influența lor în Congres și Senat. El a subliniat că AUR ține aproape de aliații republicani care duc propriile lupte politice în Statele Unite: „Ținem aproape de aliații noștri republicani, care duc aici propriile lupte. Suntem în plină construcție a unui front comun cu țările care câștigă puterea în centrul și estul Europei. Dezvoltăm aceste relații pentru că suntem controlați și minți de actualul sistem. România nu este o democrație, iar în țară nu mai există alegeri corecte. Noi suntem aici pentru a reconfirma mesajul nostru: suntem controlați și minți de un sistem care a anulat voința populară,” a declarat Simion.
George Simion a dezvoltat că demersurile delegației vizează obținerea unor audieri oficiale în comisiile de specialitate ale Congresului Statelor Unite. Acesta dorește ca oameni importanți din România să depună mărturie sub jurământ în fața legislativului american. „Vom explica totul în limba engleză, cu toate argumentele necesare, pentru că în momentul acesta România nu mai contează ca stat pe plan internațional. Trebuie să ne concentrăm pe revenirea la voința poporului. Călin Georgescu trebuie să fie președintele României, așa cum au decis cetățenii pe 24 noiembrie, iar noi nu vom renunța la acest deziderat indiferent de presiuni sau diversiuni,” a declarat Simion.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google