Spread the love

România marchează astăzi Ziua Culturii Naționale, o sintagmă generalistă adoptată de politicienii contemporani, însă cultura națională este strâns legată de Mihai Eminescu. Luceafăr al poeziei românești, etalon în jurnalism, român absolut, Mihai Eminescu este vârful de lance al tragismului românesc: lupta eternă dusă pentru neamul nostru, susținut financiar pentru genialitatea sa de către politicieni, trădat în final tot de ei!

Mihai Eminescu mai este și etalonul tumultului românesc, al frământării interioare și al luptei politice, pentru emancipare și demnitate națională. Mihai Eminescu a fost susținut de un colos politic, Titu Maiorescu. Ambasador la Viena, politicianul Petre P. Carp, recunoscut și manifestat ulterior ca filogerman, îi scria, printre altele, lui Maiorescu: „… și mai potoliți-l pe Eminescu!” Este fraza politică unanim acceptată care a dus la căderea lui Mihai Eminescu, jurnalistul aflat în focul luptei pentru dreptatea neamului românesc!

Constanța este unul dintre orașele lui Mihai Eminescu! Mărturie în acest sens stau nu doar o statuie și un hotel în care a fost cazat, ci și spiritul său pe care noi, constănțenii, îl simțim și de care nu avem cum să ne dezicem, nici acum la 169 de ani de la nașterea lui. În acest sens, consilierul politic Mihai Petre, eminescolog local și, la rândul său, adept al cauzei românești, a transmis TOMIS NEWS spre publicare următorul text:

În fiecare an, pe 15 ianuarie, dar și pe 15 iunie, ne gândim la Mihai Eminescu! O dată îi celebrăm nașterea, a doua oară comemorăm mutarea sa la cele veșnice. Din păcate, doar de două ori, în condițiile în care Mihai Eminescu ar trebui să fie celebrat în fiecare zi. Pe de-o parte, datorită activității sale poetice și jurnalistice, activitate care stă la baza limbii române de astăzi, pe care noi o vorbim. Pe de altă parte, omul Mihai Eminescu, ceea ce a însemnat el pentru poporul român la vremea sa și ce ar însemna el astăzi pentru noi, dacă l-am studia mai mult și dacă ne-am apleca mai mult asupra întregii sale creații, trebuie să fie celebrat în fiecare zi!

Avem de învățat foarte multe de la Mihai Eminescu, avem de învățat în cazul în care ne dorim să fim fie jurnaliști, fie politicieni, pentru că atât poezia sa, cât și jurnalismul său, ar trebui să fie elemente obligatorii în școala gimnazială, liceu, facultate și, de ce nu, în viața de zi cu zi! Pentru orice jurnalist, eu consider că jurnalismul lui Eminescu este obligatoriu, iar pentru orice politician, Eminescu este obligatoriu, pentru că prima categorie învață de la Eminescu cum să fie jurnaliști, drepți, corecți, fără să nu se plece în fața nimănui, nici măcar a patronatului; iar ceilalți, politicienii, învață de la Eminescu cum să fie iubitori de neam și de țară, aspecte care astăzi lipsesc politicienilor noștri!

Nu în ultimul rând, tot învățând de la Eminescu înțelegem să ne cinstim țara și să ne cinstim cultura! Cultura se cinstește prin citit, ceea ce Eminescu a făcut! Chiar dacă genialitatea sa este indiscutabilă, Eminescu și-a manifestat măsura prin documentele citite, astfel încât fiecare articol pe care l-a scris, zeci, sute, mii, sunt mărturie a unicității inegalabile.

Este important să înțelegem că Mihai Eminescu rămâne actual și dacă dorim să îl omagiem așa cum se cuvine, acest lucru se face în primul rând prin citirea întregii sale creații. Mihai Eminescu a fost, este și va rămâne Luceafărul literaturii românești, dar, în același timp, este și Luceafărul încă nedescoperit al jurnalismului românesc. Așa cum foarte bine a spus și Petre Țuțea, Mihai Eminescu este și rămâne „românul absolut”!

MIHAI PETRE    

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *