Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe NU este de acord cu certificatul verde… în biserică

Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept a transmis tuturor cultelor religioase o informare în care arată că obligativitatea certificatului verde li se va aplica. Astfel, toți preoții, pastori, conducătorii cultelor și restul angajaților vor fi obligați să se vaccineze, să facă dovada trecerii recente prin boală sau să se testele periodic.

Biserica Ortodoxă Română (prin vocea Cancelariei Sfântului Sinod) a răspuns acestei informări și susține că Certificatul verde nu se aplică și în cazul activităților religioase, dar va face demersurile necesare astfel încât certificatul să nu se aplice și în cazul lor.

„În acest sens, vă mulțumim pentru interesul dumneavoastră concretizat prin scrisoarea de informare transmisă și vă asigurăm că Biserica Ortodoxă Română va urmări parcursul parlamentar al acestei Propuneri legislative, care nu are ca obiect activitatea religioasă a personalului cultelor religioase recunoscute, și va face demersurile legale necesare astfel încât eventualele amendamente care vor fi aduse de către comisiile raportoare sau de către plen să nu afecteze viața religioasă a cetățenilor și nici buna desfășurare a slujbelor religioase, prin introducerea Certificatului verde pentru clerici sau credincioși, ca o condiție de a participa fizic la slujbele religioase”, se arată în răspunsul Vicarului Administrativ Patriarhal, Pr. Ionuț Gabriel Corduneanu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *