Manipularea privind “greaua moștenire” lăsată de guvernarea anterioară trebuie să înceteze, transmite președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, care subliniază faptul că „este doar o minciună menită să justifice măsurile de austeritate din prezent, iar cifrele sunt elocvente în susținerea acestei afirmații”:
„Spre aducerea aminte a celor care, la acest moment, au devenit brusc amnezici politic: la finalul anului 2021, deficitul bugetar era de 7,1%. De ce? Din cauza dezastrului economic și a dobânzilor împovărătoare la împrumuturile iresponsabile din timpul Guvernării Orban-Cîțu, când datoria publică a crescut cu peste 13% din PIB! Și dacă niște așa ziși politicieni se fac că uită, le reamintesc că în guvernul condus de PSD investițiile publice s-au dublat ajungând anul trecut la un nivel record de 120 de miliarde de lei, adică aproape 85% din deficitul bugetar din 2024 și de două ori mai mare decât deficitului suplimentar de 58 de miliarde, înregistrat în timpul Guvernului Ciolacu! Cu acești bani s-au construit autostrăzi și căi ferate într-un ritm record, s-a început construcția celor mai mari spitale din România și s-au susținut cele mai mari investiții pentru dezvoltarea comunităților locale. Tot în aceeași perioadă, PIB-ul României a crescut cu aproape 50%, salariile s-au majorat inclusiv în mediul privat, iar puterea de cumpărare din România a egalat-o pe cea din Polonia și a depășit-o pe cea din Ungaria, Slovacia, Croația, Grecia, Bulgaria și Letonia. Cu PSD la guvernare, salariul mediu a crescut cu 40%, salariul minim, cu 60%, iar pensia medie cu 70%. Pe acest fond a avut loc o consolidare a clasei de mijloc din România, fapt ce poate fi constatat în creșterea economiilor populației cu peste 38% în anul 2024! Nu ultimul rând, anul trecut a avut loc cea mai amplă reformă socială din România care a pus baze echitabile toate pensiile din sistemul public. Iar cei care insinuează că majorările de pensii ar fi fost iresponsabile să țină cont că această reformă a fost realizată în colaborare directă cu Banca Mondială și Comisia Europeană și a fost asumată politic de toate partidele aflate acum la guvernare, inclusiv de PNL, USR și UDMR care au introdus recalcularea pensiilor ca jalon în PNRR”, a transmis senatorul Stroe.
Potrivit parlamentarului constănean, PSD și-a asumat prezența în actualul guvern, dar a explicat – în toate negocierile de la Cotroceni- că nu este de acord ca măsurile adoptate pentru echilibrarea deficitului bugetar să afecteze românii cu venituri mici și medii:
„Delegația social-democraților, având în spate votul milioanelor de membrii ai partidului, a subliniat ferm: să NU crescă cota de TVA la alimente și medicamente, să NU fie introduse contribuții de asigurări de sănătate (CASS) pentru pensiile mai mici de 4000 lei. Nu a trecut o lună de la investirea guvenului Bolojan și premierul României nu pare că vrea să țină cont de doleanțele, ca să nu le spun liniile roșii, anunțate public de PSD! Chiar astăzi, se vehiculează ideea unor măsuri în contradicție cu cerințele noastre: creșterea cotei de TVA de la 9% la 11% la alimente și medicamente, contribuții de asigurări de sănătate pentru pensiile de peste 3.000 RON. Înțelegem că România trece printr-o perioadă dificilă și că se impun unele măsuri dure, dar de aici până la accepta că tot românii cu venituri mici și mijloci vor fi cei sacrificați, este o distanță prea mare. Pe care PSD nu este dispus să o parcurgă, fără a fi identificate soluții în concordanță cu doctrina social-democrată”, a mai arătat Stroe.
De asemenea, șeful social-democraților constănțeni a mai subliniat că în această perioadă, dialogul social este foarte important! Atât cel cu patronatele cât, mai ales, cel cu sindicatele:
„Sindicaliștii sunt îngrijorați pentru venituri și locuri de muncă și este responsabilitatea premierului Ilie Bolojan să dialogheze cu ei, astfel încât România să nu aibă parte de convulsii sociale. Ca social–democrat, membru al unui partid care întotdeauna a fost partener autentic de dialog social, aștept ca actualul prim-ministru să răspundă pozitiv la solicitarea unei întâlniri de urgență ce i-a fost adresată de marile centrale sindicale. Sper ca Ilie Bolojan, în postura de șef al unui guvern nevoit să aplice un program dur de reechilibrare bugetară ce presupune tăieri de venituri salariale și creșteri de taxe, să fie un exemplu de transparentă, de disponibilitate, de înțelegere și de comunicare convingătoare. La rândul lor, miniștrii – indiferent din ce partid fac parte- trebuie să gestioneze problemele și nemulțumirile oamenilor, în aceeași manieră deschisă, cu empatie socială și fără parade inutile”, a concluzionat Stroe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google