Senatorul Mihu redeschide în Parlament tema spitalului regional

În ședința Senatului din 31 octombrie a.c., senatorul social-democrat Ștefan Mihu a prezentat o declarație politică avand ca temă Unirea Dobrogei cu România și actul de promisiune civică adoptat în 24 octombrie 2018 între consiliile județene Constanța și Tulcea.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Constănțeni și tulceni, împreună pentru un viitor comun: Consiliile Județene Constanța și Tulcea au semnat Actul de promisiune civică. Țuțuianu: „Suntem generația care deschide cartea de istorie la fila 100!”

„La 24 octombrie 2018, s-a desfășurat la Constanța sedința comună festivă a Consiliilor județene Constanța și Tulcea. Evenimentul a avut o triplă semnificație, fiind dedicat atât marcării a 630 de ani de la unirea Dobrogei cu Țara Românească, sub sceptrul lui Mircea cel Bătrân și Centenarului Marii Uniri de la 1918, cât și împlinirii, în acest an, a 140 de ani de la revenirea la Patria-Mamă a vechii provincii istorice Dobrogea. În „Actul de promisiune civică” adoptat cu acest prilej, este reliefată necesitatea conjugării tuturor eforturilor membrilor celor două Consilii județene, cu obiectivul realizării proiectelor necesare pentru dezvoltarea „Regiunii Dobrogea”. Insist pe semnificația acestei sintagme – regiunea Dobrogea – cu rădăcinile ei istorice profunde și atât de apropiate de inima și sufletul tuturor românilor. Dincolo de măsurile convenite, în ședința comună menționată, privind îmbunătățirea substanțială, în plan economic și social, a condițiilor oferite cetățenilor celor două județe (între care: investițiile în infrastructura rutieră a celor două județe; construcția Spitalului regional Constanța; „modernizarea, reabilitarea infrastructurii și a serviciilor” oferite de Portul maritim Constanța; construirea podului suspendat peste Dunăre, în zona Jijila – Brăila; modernizarea Aeroportului Delta Dunării Tulcea, iîn calitatea ei de unică poartă aeriană cu acces direct spre Rezervația Biosferei Delta Dunării), a fost adoptată, în unanimitate, decizia promovării unui vechi brand românesc, este vorba de „Dobrogea”/ regiunea Dobrogea și lansarea sau, dacă vreți, relansarea acestuia, la nivel național și internațional, ca un adevărat brand de țară, cu tot ceea ce semnifică sau ar putea semnifica el în viitor pentru toți românii și, evident, pentru locuitorii acestei provincii istorice a țării. (…) Am speranța și încrederea, totodată, că Parlamentul României va ști să preia, să valorifice și să promoveze, la cotele cele mai înalte, pe plan național și internațional, vechiul și reînnoitul brand Dobrogea / regiunea Dobrogea, inclusiv prin consacrarea acestei sintagme în perspectiva unei viitoare strategii naționale de regionalizare a României!”, a spus senatorul Mihu.

CITEȘTE ȘI:

Persoanele care țin contabilitatea la mai multe firme, obligate să facă parte din Corpul Experților Contabili. Senatorul Mihu (PSD): „E o măsură bună și corectă“

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*