Senatorul Mihu (PSD Constanța), interpelare la ministrul Agriculturii: „Care sunt măsurile avute în vedere de minister privind protejarea sectorului zootehnic românesc după informările SRI?”

În ședința Senatului din 17.09 senatorul PSD Constanța,Ștefan Mihu a adresat o interpelare Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în care dezbate problema riscului de securitate la adresa zootehniei românești. Astfel, ministrul Petre Daea se află într-o mare încurcătură. Una dintre cele mai grave crize care au străbătut România de multă vreme încoace este cea a pestei porcine, iar SRI a transmis informări încă din anul 2016, guvernarea PSD-ALDE a minimalizat problema pestei porcine, de fapt a ignorat-o. Guvernul Cioloș a primit și el informări în anul 2016 și luând act de acestea a emis HG nr. 830/2016„pentru aprobarea Programului național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, precum și pentru completarea unor acte normative”.

Petre Daea a vizitat, vineri, festivalul Zilele Recoltei de la Cluj-Napoca împreună cu comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, şi eurodeputatul Daniel Buda, prilej cu care a spus că fostul premier Dacian Cioloş şi fostul ministru al Agriculturii din Cabinetul său, ar trebui să fie întrebaţi despre informările SRI din 2016 privind pesta porcină africană.

În acest sens, senatorul PSD de Constanța, Ștefan Mihu, dorește ca ministrul Petre Daea să clarifice toate aspectele, mai ales cele referitoare la apariția unui nou virus, care va afecta ovinele și caprinele. Iată interpelarea:

Recent, cu prilejul audierilor în cadrul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, directorul acestei instituții a avertizat asupra riscurilor potențiale privind securitatea sectorului zootehnic românesc pe care le comportă – în afara efectelor dezastruoase produse, din păcate – de așa numita « pestă porcină », de un nou virus aflat la frontierele țării noastre și care amenință vitalitatea sectorului zootehnic românesc, cu referire expresă la ovine și caprine.

Având în vedere atenționările repetate privind cele două riscuri de securitate zootehnică menționate primite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) de la SRI – începând cu iunie, 2016, potrivit precizărilor acestei instituții – vă rugăm să ne prezentați, stimate domnule ministru, măsurile avute în vedere de MADR privind protejarea sectorului zootehnic românesc de riscurile evocate.

Vă rugăm, totodată,să punctați eventualele demersuri întreprinse la nivel european și internațional de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, respectiv ANSVSA, pe linia cooperarii / coordonării cu instituțiile europene (precum Comisia Europeană și Autoritatea Europeană privind Securitatea Alimentară si internationale de profil (inclusiv cu Organizația Mondială a Sănătății Animalelor), precum și cu omologii din celelalte state membre ale UE privind eradicarea / contracararea, cât mai curând posibil, a focarelor de pestă porcină. Prezinta, in acelasi timp, un deosebit interes măsurile adoptate de MADR si ANSVSA în ceea ce privește prevenirea infectării sectorului de ovine si caprine cu factorul de risc menționat, precum și in legătură cu prevenirea apariției unor astfel de maladii în măsură să afecteze sănătatea sectorului zootehnic din țara noastră..

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*