Senatorul Mihu (PSD Constanța), declarație în Parlament: „Agricultura românească este în suferință!”

În ședința Senatului din 27 februarie a.c., senatorul social-democrat constănțean, Ștefan Mihu, a prezentat o declarație politică având ca temă agricultura românească. Recent, acesta a adresat o interpelare referitoare la perspectivele agriculturii ecologice în țara noastră.

CITEȘTE ȘI:

Senatorul constănțean consideră necesară aprofundarea acestei tematici cu prezentarea și dezvoltarea unor argumente pertinente în domeniu. Iată declarația completă a senatorului Mihu:

„Dintotdeauna, România a fost considerată un punct de referință, la nivel regional, adică o țară cu un potențial agricol remarcabil atunci când se pune problema aprovizionării cu produse agricole de calitate. La asemenea aprecieri concură, în egală măsură, caracteristicile excepționale, din punct de vedere pedologic, ale terenurilor noastre agricole, dăruite cu un strat fertil și consistent de cernoziom, climatul temperat-continental moderat și agreabil pentru o largă varietate de culturi agricole, inclusiv din punct de vedere pluviometric, și, nu în ultimul rând, rețeaua hidrografică bogată, dublată de existența unor pânze freatice de mare puritate, extinse la scara întregii țări. Astfel, țara noastră deține locul 6 la nivel UE, ca suprafață agricolă (după Franța, Spania, Marea Britanie, Germania si Polonia), cu aproape 14 milioane de hectare, dintre care circa 8 milioane de ha, adică peste 60 %, o reprezintă terenul arabil, cultivat în proporție de peste 2/3 cu plante cerealiere. Menționez aici și locul fruntaș, pe plan european, indicat de EUROSTAT pentru România la culturile de porumb și floarea soarelui, devansând inclusiv Franța, principalul producător agricol al UE. Pe plan mondial, România deține locul 10 în rândul exportatorilor de cereale (în top 10, la exportul de grâu, respectiv de porumb). Cu toate acestea, ponderea sectorului agricol în totalul PIB național (cu peste 15 miliarde de Euro) a marcat o descreștere constantă pe parcursul ultimilor ani, de la circa 22%, în primii ani de după 1990, la mai puțin de 5% din PIB, în prezent, sub impactul unor „reașezări” structurale ale economiei românești, de la una preponderent industrial-agrară, la o economie bazată, în principal, pe servicii. Țin să remarc, în același timp, că, în pofida scăderii „greutății” ei în PIB, agricultura românească deține în economia românească o pondere relativ ridicată, antrenând aproximativ 27 % din populația activă a țării, dar, de 6.5 ori mai mare decât media europeană în domeniu, la care se adaugă înregistrarea unor  randamente mult sub posibilitățile și potențialul real al acestui sector vital al economiei românești. Nu am să continui cu alte cifre statistice în domeniu, ci am să punctez doar faptul că, în bună măsură, agricultura românească este „în suferință”, în continuare, și în ceea ce privește fărâmițarea suprafețelor agricole și definirea unui statut profesional clar al agricultorului, la care se adaugă necesitatea introducerii mai consistente a celor mai noi tehnologii agricole, inclusiv în materie de operațiuni agricole automatizate, capitol, din nou deficitar pentru agricultorul român. Ca o consecință directă a acestor disfuncționalități, fără a minimaliza însă și interesul unor afaceriști autohtoni,  România continuă să importe mari cantități de alimente în detrimentul celor autohtone, cu repercusiuni directe în ceea ce privește deficitul de cont curent și bugetar al țării. Referindu-mă, acum, strict la problematica agriculturii ecologice, trebuie să observăm că numărul fermierilor români care practică acest tip de agricultură a scăzut semnificativ în ultimii ani, motivația principală ținând mai puțin spre deloc de absența unor piețe naționale și internaționale de desfacere, cât, mai ales, de lipsa de promovare din partea autorităților abilitate ale statului – fie ele locale sau la nivel central –  în ceea ce privește avantajele și valoarea adăugată adusă de către produsele agricole ecologice, inclusiv în plan financiar, precum și din punctul de vedere al sănătății consumatorului de pretutindeni. Într-adevăr, cererea de produse ecologice, deci de înaltă calitate alimentară, este într-o creștere evidentă pe plan internațional, puține state, inclusiv la nivel european, deținând potențialul uriaș pe care îl poseda țara noastră pe acest palier. La aceste considerente trebuie adăugat că, în conformitate cu regulile Politicii Agricole Comune, fermierii care furnizează produse agricole ecologice pe piața unică europeană nu sunt „ținuți”, în termen juridici, de prețurile reglementate la nivel UE pentru aceste categorii de produse, aspect lăsat la  jocul cererii și al ofertei. Ca urmare, apreciem că organele abilitate ale administrației publice de stat centrale și locale ar trebui să fie preocupate într-o măsură mult sporită de extinderea suprafețelor de teren arabil rezervate agriculturii ecologice (în prezent, acestea deținând doar 1.8% din suprafața agricolă totală a țării, adică puțin peste 150.000 de ha, procentaj comparabil cu cel raportat de state UE cu suprafețe agricole mult mai mici, precum Ungaria și Bulgaria), în paralel cu reglementarea mai precisă, la nivel național, a statutului și, de ce nu, a facilitaților, inclusiv de natură fiscală, pe care statul român ar putea și ar trebui să le aibă în vedere în raport cu fermierii români interesați să se implice în acest domeniu de „vârf” al agriculturii.”

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*