Spread the love

În ședința Senatului de luni, 16 septembrie, senatorul social-democrat constănțean Ștefan Mihu a adresat o întrebare către Horia Miron Constantinescu, președintele ANPC.

CITEȘTE ȘI:

Senatorul solicită o strategie a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor pentru o bună monitorizare și control al calității produselor alimentare ambalate care se comercializează în instituții de învățământ.

Iată interpelarea:

„Odată cu deschiderea oficială a cursurilor noului an școlar, milioane de copii și adolescenți si-au reluat activitatea în instituțiile de învățamânt preuniversitar. Totodată, și-au reluat activitatea și mii de unități de alimentație publică care deservesc grădinițe, școli primare, gimnaziale sau liceale, care vând copiilor și adolescenților alimente gata ambalate. Problema este că, din păcate, multe dintre aceste unități de alimentație comercializează, fără a fi supuse totdeauna unor controale riguroase, produse de o calitate îndoielnică, conținând, printre alte ingrediente controversate, o adevărată colecție de E-uri, alături de zahăr sau produse din zahăr, toate în procente alarmante, pentru a nu aminti de constituenți alimentari cu termen de valabilitate expirat.

Aceste „bunătați” discutabile au un impact deloc favorabil pentru sănătate, putând afecta direct dezvoltarea fizică, psihică și emoțională a copiilor și tinerilor. De altfel, studii pertinente întreprinse de Organizația Mondială a Sănătății indică, fără dubii, consecințele grave incontestabile ale unei asemenea alimentații controversate asupra omului contemporan, fie el adult sau copil, deci cu atât mai mult asupra tinerei generații. În acest sens, OMS a documentat riguros repercursiunile îngrijorătoare pentru sănătatea umană ale unei alimentații bogate în carbohidrați si saturate cu E-uri, legate de scăderea dramatică a imunității si apariția unor boli coronariene, boli ale circulației sangvine, tiroidei, rinichilor, mergând până la instalarea prematură a unor forme de tumori și alte maladii incurabile.

Datele statistice sunt cu atât mai alarmante pentru țara noastră, cu cât circa 25% dintre copiii noștri suferă de obezitate sau supraponderabilitate, iar incidența acestor dezechilibre și disfuncționalități a crescut dramatic. Firește, peste tot în lume, fenomenul obezității și al supraponderabilității se manifestă tot mai îngrijorator, dar acesta nu este și nu poate fi, în niciun fel, un motiv de pasivitate și/sau de indiferență din partea autorităților noastre de resort!

Iată de ce, consider că se impun măsuri sporite de monitorizare și control al calității produselor alimentare gata ambalate destinate consumului copiilor și adolescenților, fără a exclude, dacă este cazul, eventuale inițiative pe plan legislativ adresate Guvernului vizând amelioararea cadrului legislativ și creșterea exigențelor față de agenții economici care activează pe acest palier!

Față de cele de mai sus, vă rog să binevoiți, stimate domnule Președinte, să prezentați o strategie in domeniu a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și măsurile concrete pe care le aveți în vedere, în perioada următoare, pentru remedierea / ameliorarea aspectelor semnalate.”

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *