Spread the love

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului dezbate miercuri, după 15:00, solicitarea premierului Ludovic Orban privind încuviinţarea instituirii stării de alertă în România. Starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, însă, potrivit legii care a intrat luni în vigoare, dacă aceasta vizează întreg teritoriul ţării este necesară încuviinţarea Parlamentului, în termen de cinci zile.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat, marţi, că parlamentarii formaţiunii vor vota pentru încuviinţarea stării de alertă, dar că se vor face amendamente, dorindu-se evitarea „abuzurilor”. Senatorul constănțean Vergil Chițac ne-a precizat că inițiativa de a modifica actul normativ privind instituirea stării de alertă se înscrie într-un registru politic mult mai larg. Chițac a arătat că, rămas fără Guvern, PSD duce o ofensivă în Parlament pe… toate liniile și modifică funcționarea statului, asumându-și atribuții ale guvernului.

„Va fi votată legea privind instituirea stării de alertă. Ca concepție generală, PSD face orice, având majoritate parlamentară, să transfere din funcțiile executive către Parlament. Nu mai au guvernul, în schimb vor să decidă numai ei, inclusiv faptul că vor să stabilească data alegerilor de către Parlament și nu prin OUG așa cum a fost până acum. Ieri am fost în ședință online, s-a votat o lege în Senat prin care se interzice tranzacționarea cotelor pe care le are statul în companiile de stat, deși Guvernul trebuie să aibă grijă de participația statului, mai ales unde e acționar majoritar. Sunt inițiative politice, încadrate în această paradigmă: PSD vrea să transforme statul într-un stat parlamentar, împreună cu ALDE, cu PRO România și conjunctural cu UDMR. Statul nu mai funcționează așa cum au gândit părinții constituționali. Dacă președintele nu mai are nici o putere, de ce îl mai alegem prin vot universal? Este ilogic! Trebuie să îi dai președintelui puterea pe care i-o dă votul! Așa, președintele devine pur decorativ. Nu putem să lăsăm președintele ales cu 6,5 milioane de voturi și să vină Parlamentul să îi dea doar puterea pe care o vrea”, a spus senatorul Chițac, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *