Spread the love

Faptul că Republica Turcia a alunecat într-un otomanism dement din punct de vedere politic nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Frăția ankarezo-moscovită destabilizează nu doar ordinea firească geopolitică din regiune, ci produce și probleme acolo unde nu ar trebui să fie, așa cum s-a întâmplat recent la Constanța. Președintele Turciei, Recep Erdogan, în războiul său cu… un singur om, respectiv Fethullah Gülen, derapează de la orice rațiune politică și umană și își transpune răfuielile de tip medieval în alte țări.

Un eveniment extrem de grav s-a petrecut luni în timpul unui simpozion organizat de Muftiatul Cultului Musulman din România cu ocazia celebrării anuale a sărbatorii Naşterii Profetului Mohammed, la centrul cultural județean „Jean Constantin”. La invitația Muftiatului a urcat pe scenă adjunctul ambasadorului SUA la București, Abigail Rupp. Pe când se pregătea să transmită un mesaj etnicilor turci și tătari prezenți la eveniment, oficialul american a fost întrerupt de consulul Republicii Turcia la Constanța, Sulhi Turan. Diplomatul turc s-a deplasat special la scenă și a anunțat-o pe doamna Abigail Rupp că programul nu conține și discursul său. Diplomatul american a mulțumit pentru ospitalitate în limba română și a părăsit scena, iar mai apoi și sala.

CITEȘTE ȘI:

„La eveniment, Muftiatul a invitat și diplomați americani, așa cum s-a mai întâmplat în atâtea alte ocazii. De altfel, diplomații turci sunt o prezență constantă, deja obișnuită, la aceste evenimente religioase. Armonia și atmosfera de sarbatoare a fost întreruptă de orgolii politice ce nu aveau ce căuta la un astfel de eveniment solemn! În ce „cheie” se poate descifra acest gest nepoliticos? În „cheie” diplomatică intervenția consulului turc încalcă grav uzanțele. Descifrând gestul consulului Sulhi Turan în „cheie” politică pot spune că diplomații turci au pus monopol pe un eveniment al unei comunități asupra căreia nu au nicio autoritate dar și-ar dori să aibă. Consulul Sulhi Turan și-a depășit cu mult mandatul. Probabil că cei din misiunea diplomatică turcă îi consideră pe cetățenii români de etnie turcă și tătară ca pe proprii cetățeni și caută să le insufle un curent antiamerican. Dacă este așa demersul este unul foarte periculos! La fel de grav mi se pare gestul consulului turc care a desconsiderat chiar Statul român. Politica externa antiamericană a președintelui Republicii Turcia Recep Tayyip Erdogan s-a materializat la Constanța prin această intervenție sfidătoare a consulului turc. În toate misiunile diplomatice din spațiul european, ministerul de externe turc a trimis la post niște așa zisi consilieri pe servicii de religie. Asta este titulatura postului. La eveniment s-au aflat doi astfel de consilieri, unul din cadrul Consulatului de la Constanța și unul din cadrul Ambasadei Turciei din București. Cei doi au fost cei mai vehemenți față de prezența pe scenă a adjunctului ambasadorului SUA la București. S-au purtat ca niște politruci nu ca niște diplomați, iar când diplomatul american a părăsit scena au aplaudat cu frenezie. Sala însă a tăcut. În România există o comunitate de aproximativ 67 000 de musulmani. Turcii și tătarii din Dobrogea reprezintă clar un câștig etnic și cultural pentru comunitatea noastră. Imi este greu să accept că această minoritate cu care trăim în armonie a devenit masă de manevră pentru Turcia”, a transmis președintele delegației României la Adunarea Parlamentară a NATO, senatorul constănțean Vergil Chițac.

Ambasada SUA a reacționat după incidentul de luni, arătând dezamăgire față de gestul Consulatului Turciei de a interzice în mod public rolul unui reprezentant al Statelor Unite să vorbească tocmai la un eveniment despre libertate religioasă și diversitate.

Este regretabil faptul că reprezentanții Guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui înalt reprezentant al SUA și au împiedicat-o să vorbească la un eveniment care sărbătorea valorile de libertate religioasă și diversitate pe care le împărtășim în România”, au precizat reprezentanții Ambasadei SUA.

În altă ordine de idei, constatăm reacția întârziată a muftiului Iusuf Muurat. Prezent la evenimentul de luni, muftiul nu a reacționat în nici un fel. Lăsăm acest comportament pe seama sponsorizării muftiatului atât de la București cât și de la Ankara, apreciem însă reacția, fie și întârziată.

„Noi ne-am cerut scuze, dumneaei era pe lista vorbitorilor, evenimentul era organizat de Muftiat, ne pare rău de atitudinea pe care au avut-o reprezentanții statului turc, respectiv consulul și cei doi atașați pe servicii religioase. Ne-am cerut scuze și față de Ambasada SUA, ne cerem scuze și public pentru incident. Nu am vrut să intervin atunci pentru că se crea o stare foarte mare de haos, se genera un conflict și eram și eu foarte tensionat și nu am vrut să mă cert cu ei, dar le-am transmis că nu este frumos ceea ce fac ei”, a transmis muftiul.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

One thought on “Senatorul Chițac a luat foc pe apucăturile erdoganiste ale Consulatului Turciei de la Constanța: „Consulul ÎNCALCĂ GRAV uzanțele diplomatice!””

  1. Nu ne amestecati pe noi turci din dobrogea in jocurile voastre de culise
    Noi turci si tatari inpreuna cu machedoni am trait si vom trai inpreuna cu romani din dobrogea in aceleasi armonie de pana acuma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *