Site icon TOMIS NEWS

Senatorul Aelenei susține introducerea în școli a materiei „Ora de Cultură și Tradiții Românești” – VIDEO

aelenei 4

Senatorul constănțean al Alternativei Drepte, Evdochia Aelenei, a susținut în Parlament – pe fondul dezbaterilor la Legile Educației – introducerea în programa şcolară a „Orei de Cultură şi Tradiţii Româneşti”:

„Am susţinut introducerea în programa şcolară a „Orei de Cultură şi Tradiţii Româneşti”. Dincolo de faptul că un plus de istorie şi de dragoste de ţară nu le-ar strica în niciun fel elevilor, mai ales într-o lume atât de globalizată, mai există şi argumente practice. Tradiţiile şi meşteşugurile româneşti au ajuns la mare căutare, să ne amintim că iia a fost preluată de designeri internaţionali de modă. Ar fi extrem de valoros pentru cei mici să înveţe din nou artele meşteşugului”, a transmis senatorul Aelenei:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version