Site icon TOMIS NEWS

Senatorul Aelenei, în șoc după decizia de demolare a bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Constanța: „O zi tristă pentru România, o rușine națională!”

izvorul tamaduirii 3

La 13 decembrie 2021, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis că biserica „Izvorul Tămăduirii”, construită la marginea trotuarului de pe Bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, trebuie demolată în termen de 90 de zile. Au umat o serie de contestații care joi, 6 iulie, s-au finalizat. Tribunalul Constanţa a respins ca nefondate, apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 585/25.01.2023 şi împotriva încheierii din 03.11.2022, pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14901/212/2022.

„Obligă apelanta reclamantă Parohia „Izvorul Tămăduirii” Constanţa şi apelanta pârâtă Arhiepiscopia Tomisului, în mod egal, la plata către intimatul Primarul Municipiului Constanţa a sumei de 1300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.07.2023”, se arată în minuta ședinței.

La acțiunile publice de anul trecut de la biserica de pe trotuar a participat și senatorul constănțean Evdochia Aelenei, care susține că soluția era relocarea lăcașului de cult și nicidecum demolarea:

„Soluția nu era demolarea lăcașului de cult ortodox „Izvorul Tămăduirii” din Constanța, ci relocarea acestuia! Din păcate, instanța a hotărât altfel. O zi tristă pentru România, o rușine națională! Ce popor își dărâmă bisericile? Am ajuns păgâni? Dumnezeu să ne ierte și să ne dea conducători mai buni și mai înțelepți, atât pe plan local, cât și pe plan național! Poate, în ultimul ceas, se va lua totuși decizia strămutării acestei biserici!”, a transmis senatorul Aelenei.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version