Site icon TOMIS NEWS

Senatorul Aelenei: „Culmea tupeului: Să crești taxele și impozitele românilor, dar să NU elimini pensiile speciale!”

aelenei evdochia senat

România a înregistrat în luna mai o creștere a datoriei publice, care a ajuns la 50,1% din PIB, adică 731,2 miliarde lei. Acest nivel este aproape de cel din luna februarie 2022, când datoria publică a fost de 50,6% din PIB. Aceste date au fost publicate de Ministerul Finanțelor. Datoria publică reprezintă suma împrumuturilor pe care statul le face pentru a finanța cheltuielile publice. Ea este calculată conform metodologiei Uniunii Europene și include atât datoria guvernamentală, cât și cea a autorităților locale.

Analistul economic Adrian Negrescu a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că creșterea TVA-ului plănuită de Guvern pentru a acoperi gaura la buget va duce la un nou val de scumpiri. De asemenea, premierul Marcel Ciolacu își dorește o reducere a posturilor bugetare cu 200.000, asta pentru a reduce cheltuielile la stat, iar liderul PNL, Nicolae Ciucă, a propus la fel o reducere a cheltuielilor. În același context, producătorii români nu văd cu ochi buni măsura plafonării adaosului comercial care ar trebui să ducă la ieftinirea unor produse la raft, începând cu 1 august. Pe acest fond al balamucului fiscal, senatorul constănțean al AUR, Evdochia Aelenei, a subliniat faptul că guvernanții îi jupoaie pe români și afișează culmea tupeului, prin creșterea taxelor, în paralel cu neputința de a elimina pensiile speciale:

„Culmea tupeului: să crești taxele și impozitele românilor, dar să NU elimini pensiile speciale și să NU deparazitezi administrația publică centrală de membrii de partid! Îî jupuiți pe români de vii, ca să vă păstrați voi privilegiile, banii, sistemul corupt! Asta faceți, în realitate!”, a transmis senatorul Aelenei.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version