Senatorii AUR, în GREVĂ PARLAMENTARĂ! „Nu putem să ne facem că nu s-a întâmplat nimic”

Liderul grupului AUR din Senat, Claudiu Târziu, a anunţat, miercuri, în plen, că parlamentarii acestei formaţiuni politice intră în grevă parlamentară, neparticipând la dezbateri şi vot.

Nu putem să ne facem că nu s-a întâmplat nimic în ultimele două săptămâni şi să continuăm dezbaterile în Parlament, ignorând că există o moţiune de cenzură blocată la vot. Noi, cei de la AUR, nu putem să asistăm la felul în care se încalcă, în mod grosolan, Constituţia. Nu putem consimţi la aceasta, participând în continuare la lucrările Parlamentului fără niciun fel de protest. Ieri a fost termenul limită în care trebuia să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Nu s-a întâmplat, pentru că există o nouă majoritate în Parlament, PNL-PSD-UDMR, care nu vrea asta. Nu există niciun motiv pentru care să nu se fi votat moţiunea. Pretextul, că aşteptăm un răspuns din partea CCR, este fals. (…) Trebuie să ne facem treaba şi apoi să se pronunţe Curtea care nu are a se pronunţa în această cauză. Din acest motiv, vă anunţ că grupul parlamentar AUR intră în grevă parlamentară. Rămânem în Parlament, dar nu participăm la dezbateri şi la vot”, a afirmat Târziu, în plenul Senatului.

Liderul grupului PSD din Senat, Lucian Romaşcanu, a reamintit că PSD „nu se poziţionează de nicio parte în acest conflict”.

Singura alianţă formalizată în acest moment este PNL-USR PLUS-AUR, PNL prin preşedintele partidului şi restul prin semnarea acelei moţiuni. (…) PSD nu se poziţionează de nicio parte în acest conflict. Lucrurile sunt foarte clare – există un precedent, pe care chiar domnul Orban l-a creat anul trecut în august, când a refuzat discutarea moţiunii de cenzură a PSD. În al doilea rând, putem să dăm acest guvern jos, vine un nou premier care va depune jurământul, iar când se va pronunţa Curtea, vom constata că domnul Cîţu e şi el premier (…). CCR trebuie să fie pentru toată lumea un stâlp al democraţiei”, a spus Romaşcanu, în plen.

Ion-Narcis Mircescu, viceliderul grupului USR PLUS, susţine că în Parlament s-a creat „un nou USL”.

„În momentul de faţă lucrurile sunt mai mult decât evidente, Constituţia este încălcată, avem o aliniere a noului USL Ciolacu-Cîţu care nu mai ţine cont de Constituţie, atâta timp cât are voturile în Biroul permanent. Nu există niciun fel de altă alianţă, USR PLUS nu are, nu va avea alianţă cu AUR. Este o moţiune de cenzură pe care noi am semnat-o şi am depus-o şi a fost semnată şi de alţi parlamentari. Restul este o retorică pe care nu o mai crede nimeni referitoare la neimplicarea PSD, la cea moţiune de cenzură pe care PSD o ţine în sertar şi o scoate doar atunci când va fi sigur că ea nu va trece. Faceţi în continuare această opoziţie, că cine trebuie să vadă, vede”, a replicat Mircescu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Senatorii AUR, în GREVĂ PARLAMENTARĂ! „Nu putem să ne facem că nu s-a întâmplat nimic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *