Selly, cofondator Beach, Please!, a anunțat deschiderea oficială a stațiunii NIBIRU, proiectul de divertisment ridicat la Costinești, pe terenul festivalului. Acesta spune că noua destinație va rămâne deschisă toată vara și estimează că va atrage peste 2 milioane de vizite în acest sezon. Beach, Please! 2026 marchează nu doar startul unei noi ediții a festivalului de la Costinești, ci și deschiderea oficială a NIBIRU, proiectul prezentat de Selly drept o nouă stațiune de divertisment pe litoralul românesc.
„Acum doi ani de zile, terenul pe care ne aflăm era un câmp în paragină, pe care oamenii din Costinești mai aruncau deșeuri. Astăzi, tot aici, pe același teren, ia naștere cea mai mare destinație de divertisment din întreaga Europă.Pe 29 iulie 2025, am anunțat că lucrăm la construcția unei noi stațiuni pe litoralul românesc, denumită NIBIRU. Astăzi, sunt mândru să anunț că, la mai puțin de un an distanță, am livrat acest proiect”, a spus Selly.
Potrivit acestuia, NIBIRU se întinde pe o suprafață de 210.000 de metri pătrați și este gândită ca o destinație de divertisment și relaxare. Proiectul este legat direct de Beach, Please!, festivalul urban de la Costinești care a crescut puternic în ultimii ani și care a devenit unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din România.
„Litoralul românesc are de astăzi o nouă stațiune – NIBIRU – o destinație de divertisment și de relaxare unică în Europa, întinsă pe o suprafață de 210.000 mp”, a mai declarat Selly.
Selly a descris NIBIRU drept un „oraș sezonier” construit la Costinești, destinat atât tinerilor, cât și familiilor care ajung pe litoral: „Am construit un oraș sezonier chiar aici, în Costinești, care își propune să aducă familia împreună, un loc unde fiecare membru al familiei are ceva de făcut și unde poți veni mai multe seri la rând fără să-ți golești economiile. Este un loc accesibil și sigur pentru toată lumea.Stațiunea NIBIRU își deschide porțile chiar mâine, cu ocazia începerii festivalului Beach, Please!, cel mai mare festival din Europa, care acum este doar un eveniment dintr-o serie amplă de evenimente mari care se vor desfășura în NIBIRU și stațiunea aceasta rămâne deschisă zilnic, seară de seară, până la sfârșitul lunii august.„Beach, Please! deschide NIBIRU, iar NIBIRU rămâne deschis toată vara!”, a afirmat Selly.
Potrivit declarațiilor acestuia, organizatorii estimează că NIBIRU va depăși pragul de 2 milioane de vizite în această vară. Cofondatorul Beach, Please! susține că deschiderea NIBIRU reprezintă un moment important pentru litoralul românesc, pentru industria de divertisment și pentru sectorul HoReCa:
„Fără îndoială, trăim astăzi un moment istoric pentru litoralul românesc, pentru industria de divertisment și pentru industria de HORECA. Este, probabil, un moment care nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp, de 30 de ani în România nu a mai apărut o nouă stațiune. Este cea mai mare investiție privată făcută în sectorul de divertisment din România și dezvoltarea acestui proiect a fost un efort uriaș, care a implicat mii de oameni.”, a spus Selly.
Proiectul NIBIRU a fost prezentat încă din 2025 ca o investiție privată majoră, cu mall în aer liber, parc de distracții, spații pentru evenimente și zone dedicate divertismentului. La momentul anunțului inițial, investiția era estimată la peste 50 de milioane de euro, în primă fază.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google