Adrian Cătălin Gheorghe este șef al Poliției municipiului Medgidia din noiembrie 2021, în baza concursului câștigat la momentul respectiv. Comisarul șef a rezistat și „reorganizării IPJ Constanța” după tragedia de la 2 Mai, nu a ieșit însă bine în urma unei confruntări taman cu colegii săi de la Rutieră.
Aseară, cms. șef Gheorghe a fost depistat băut la volan, în Medgidia, lângă o sală de jocuri. Sursele polițienești apropiate cazului au invocat pentru TOMIS NEWS și un comportament mai puțin onorabil în momentul prinderii, la care se adaugă și o mică urmărire prin localitate, până când Gheorghe și-a dat seama că demersul de „a face scandal” este inutil și a devenit relativ cooperant. Aici avem, însă, un „detaliu” mai mult decât relevant:
„Pe unii îi expun, iar pe alții îi protejează. L-au lăsat două ore să îi scadă alcoolemia, până să îl pună să sufle!”
Cu referire la acest caz, IPJ Constanța ne-a confirmat existența incidentului, cu mențiunea că Gheorghe „se afla în timpul liber”:
„La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 00.15, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Independenței din municipiul Medgidia. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de persoana în cauză au fost luate măsuri legale conform O.U.G. 195/2002. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana este polițist, aflat în timpul liber. În cauză se vor efectua verificări prin structura abilitată. Facem precizarea că Inspectoratul de Poliție Județean Constanța se delimitează ferm de orice activitate sau comportament care nu este în concordanță cu legea”.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google