Șeful DNA Constanța, Andrei Bodean, audiat de Secția Specială pentru anchetarea magistraților. „Sunt acuzat de represiune nedreaptă”

Procurorul-şef al DNA Constanţa, Andrei Bodean, a fost citat luni, la ora 13:00, la sediul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pentru a fi audiat într-un dosar în care are calitatea de suspect.

Dosarul în care este vizat procurorul este deschis la sesizarea avocatului Sorin Calaigii, care îl acuză că ar fi falsificat probe în cauza prin care cel din urmă a fost trimis în judecată.

Bodean nu a făcut declarații la intrarea în sediul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, însă, după două ore de audieri, la ieșire a declarat că acuzațiile care i se aduc sunt abuz în serviciu și represiune nedreaptă. De asemenea, Bodean nu a fost plasat sub control judiciar.

Bodean a formulat, în 2017, o cerere de apărare a reputaţiei profesionale privind unele afirmaţii dintr-un articol de presă, unde scria că magistratul şi-ar fi îndeplinit atribuţiile cu rea credinţă privind urmărirea penală ce-l privea pe avocatul Sorin Calaigii, ulterior condamnat la închisoare cu executare pentru corupţie. CSM a admis cererea lui Andrei Bodean.

Andrei Bodean este procurorul care l-a trimis în judecată pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre şi l-a anchetat şi pe Nicuşor Constantinescu.

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*