Vineri a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condusă de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Reuniunea s-a concentrat pe analiza situației de securitate generate de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, precum și pe măsurile necesare pentru întărirea capacității de apărare a României și a regiunii. În cadrul discuțiilor, au fost evaluate evoluțiile recente ale conflictului, cu accent pe stadiul negocierilor de pace și perspectivele soluționării acestuia. România a salutat rezultatele negocierilor de la Riad privind încetarea focului și eforturile Statelor Unite în direcția unei păci durabile. Obiectivul principal rămâne atingerea unei păci juste, care să permită Ucrainei să își reconstruiască țara și economia, cu sprijinul partenerilor internaționali.
România, ca stat cu cea mai lungă graniță terestră și maritimă cu Ucraina, este profund interesată de încheierea războiului și de susținerea parcursului european al statului vecin. Poziția Bucureștiului rămâne fermă: orice acord de pace trebuie să ofere garanții solide de securitate și să prevină viitoare agresiuni rusești. Cooperarea transatlantică este considerată esențială în… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google