După o perioadă lungă de tatonări sterile și blocaje repetate, în care partidele politice nu au reușit să ajungă la o înțelegere pentru formarea unei majorități sau a unui cabinet minoritar, Palatul Cotroceni este obligat să preia din nou frâiele jocului. Bătutul pasului pe loc l-a determinat pe președintele Nicușor Dan să ia atitudine și să forțeze desemnarea unui prim-ministru, fiind vehiculată tot mai intens revenirea la varianta consilierului prezidențial Eugen Tomac. Perceput de USR ca o opțiune independentă și de compromis, întrucât „PMP nu are reprezentare parlamentară directă”, eventuala desemnare a lui Tomac înseamnă restartarea oficială a tuturor negocierilor și reluarea maratonului de discuții cu fiecare formațiune politică în parte.
În acest peisaj dominat de incertitudine, USR încearcă să impună propriul ritm și propriile condiții pe masa de negociere. Prin vocea deputatului USR Constanța, George Gima, formațiunea transmite că a avansat deja soluții concrete pentru deblocarea crizei, arătându-se dispusă să contribuie cu resurse și cadre la gestionarea unei alternative de dreapta, alături de PNL. Totuși, parlamentarul constănțean spulberă scenariul unui acord pe repede-înainte promovat de adversarii politici, respingând ideea că un nou executiv ar putea fi învestit în doar câteva zile, până la jumătatea lunii august sau imediat după. În viziunea celor de la USR, soluționarea impasului necesită un calcul bine așezat și o construcție guvernamentală de durată, capabilă să continue pachetul de măsuri deja asumate.
Planul gândit de USR include însă propuneri cel puțin neconvenționale pentru dinamica parlamentară actuală. George Gima a avansat pentru TOMIS NEWS o „formulă de alternanță la guvernare împărțită frățește între blocuri politice: o primă jumătate de mandat administrată de o coaliție de dreapta formată din PNL și USR, urmată de o a doua jumătate preluată de zona de stânga și opoziție, compusă din PSD și AUR„. Pe lângă acest model de rotativă extinsă, USR ridică și o pretendență internă dificil de digerat la Palatul Cotroceni, insistând ca actuala sa garnitură de miniștri să fie păstrată necondiționat în viitorul cabinet. În logica de partid detaliată de Gima, votul pentru un program de guvernare nu se dă la bucată, pe persoane sau simpatii individuale, ci se acordă strict pe grup și pentru o echipă sudată: „Pe Tomac nu îl încadrăm la dreapta, ci este un independent, partidul său nu este parlamentar. Eu vorbesc de partidele parlamentare. (…) Am propus două soluții de compromis rezonabile, zic eu, nu ne agățăm nici de guvern majoritar sau minoritar. Cert este că miniștrii noștri de la USR trebuie obligatoriu să se regăsească în următorul Guvern, nu știu în ce formulă, dar așa trebuie să fie„, a mai spus deputatul Gima, pentru TOMIS NEWS.
Astfel, în timp ce la nivelul bazei USR există reticențe tot mai mari față de o nouă colaborare cu liberalii, linia oficială condiționează orice compromis de menținerea propriilor oameni în funcții cheie, o ecuație extrem de rigidă pe care președintele Nicușor Dan va trebui să o gestioneze cu mare greutate în încercarea de a da țării un guvern funcțional.
În ciuda consultărilor de la Cotroceni, un nou Guvern plin ar putea fi instalat de-abia în septembrie. Președintele Nicușor Dan i-a convocat, marți, pe liderii fostei Coaliții PSD-PNL-USR-UDMR la noi consultări. Întâlnirea ar urma să aibă loc la ora 16:00, iar discuțiile se vor axa strict pe noua Lege a salarizării – jalon din PNRR. Sorin Grindeanu, președintele PSD, Ilie Bolojan, șeful PNL, Dominic Fritz, liderul USR, și Kelemen Hunor, președintele UDMR, vor fi însoțiți de specialiștii de partid.
PSD și PNL par să ajungă la un numitor comun, atunci când vine vorba de susținerea unui premier independent. O altă variantă aflată la masă discuțiilor este cea a lui Eugen Tomac, primul premier desemnat de Nicușor Dan, după demiterea Guvernului Bolojan în Parlament. Ulterior, Tomac și-a depus mandatul și nu a mai ajuns la vot în Parlament. Apoi, în locul său, șeful statului l-a nominalizat pe Adrian Veștea. Cabinetul propus de Adrian Veștea nu a reușit, însă, să acumuleze voturile necesare, pentru a trece de Parlament. Astfel, România este condusă de mai bine de trei luni de Guvernul demis condus de Ilie Bolojan.
Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a declarat că șeful statului este pregătit să desemneze un nou candidat pentru funcția de premier de îndată ce există garanția unei majorități parlamentare solide: „Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat, dacă el anunță că are în spate o majoritate solidă, pe care îl susține”, a afirmat Eugen Tomac.
Consilierul președintelui a explicat că blocajul politic actual este cauzat de lipsa de flexibilitate a partidelor și de condițiile rigide puse de acestea: „Ne aflăm în acest blocaj tocmai pentru că partidele politice și-au autoimpus o serie de condiții la care nu vor să renunțe, și cred că este nevoie de foarte multă flexibilitate și maturitate politică pentru a depăși acest moment.”
Tomac a reamintit încercările anterioare de depășire a crizei, menționând propria sa nominalizare din iunie, precum și propunerea politică ulterioară care nu a trecut de votul Parlamentului.În opinia sa, noile propuneri ale formațiunilor politice vor deveni viabile doar în momentul în care partidele vor ajunge la un compromis rezonabil pentru susținerea Executivului.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google