Se REIA producția de Polidin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente de concepție românească

Institutul Cantacuzino a anunțat sâmbătă reluarea producției de Polidin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente de concepție românească, a depășit etapa de laborator. În cadrul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” se află în desfășurare un proiect de cercetare-dezvoltare prin care se dorește dezvoltarea unui produs imunomodulator de tip Polidin, urmărindu-se punerea acestui produs pe piața de suplimente alimentare.

polibon
Polibon

În acest scop, s-a dezvoltat și modernizat procesul de fermentație bacteriană prin trecerea de la o tehnologie convențională (plăci Roux) la o tehnologie modernă, controlabilă (bioreactoare specializate). Forma de administrare a Polidinului este dezvoltată pentru a obține capsule gelatinoase orodispersabile de tip ursuleț (POLIDIN –O) și spray nazal (POLIDIN-N). Prin schimbarea formei de administrare a Polidinului se dorește ca produsul să devină mai atractiv pentru un segment cât mai larg de populație (copii, adulți, vârstnici).

Toate activitățile s-au desfășurat în Centrul Cercetare-Dezvoltare Tehnologică din Institut în cadrul unui proiect de cercetare-dezvoltare de tip PSCD (Plan Sectorial de Cercetare-Dezvoltare) al Ministerului Apărării Naționale. Vor continua testele clinice astfel încât Polidinul să fie repus pe piață și sub formă de medicament cu administrare injectabilă.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *