Se insistă pentru (re)înființarea Ministerului Turismului

Înfiinţarea unui Minister al Turismului în viitorul Guvern al României este necesară pentru a fi posibilă dezvoltarea domeniului, susţin reprezentanţii Asociaţiei Române de Balneologie.

Gestionarea acestui domeniu reclamă existenţa unui minister – un adevărat partener de dialog pentru structurile implicate în turism (…) Formula unui Departament sau Direcţie în cadrul Ministerului Economiei nu ajută în mod real la promovarea turismului şi la buna gestionare a problemelor acestui domeniu, fapt demonstrat de starea de lucruri din perioada anterioară. Din punctul nostru de vedere, este un deziderat major un program – axa de finanţare dedicată Staţiunilor Balneare şi Balneologiei, care să vizeze o Promovare a României în acest sens, să permită utilizarea factorilor naturali terapeutici în siguranţa în perioada post-pandemică şi să creeze oportunitatea de a creşte potenţialul nostru turistic în acest domeniu printr-un know-how modern şi în context socio-economic actualizat“, se menţionează într-un comunicat de presă al organizaţiei.

Principalele propuneri ale Asociaţiei Române de Balneologie vizează elaborarea unui program – axa de finanţare dedicată Staţiunilor Balneare prin care să se urmărească dezvoltarea acestora, investiţii adecvate, echipamente moderne, fundamentarea utilizării factorilor naturali prin cercetare ştiinţifică, rebranduirea turismului balnear cu elemente de fundamentare generate de cercetarea ştiinţifică, integrând un know-how modern şi ţintind creşterea competitivităţii economice, elaborarea unor norme şi proceduri pentru a susţine siguranţa epidemiologică a utilizării factorilor naturali terapeutici. În plus, se propune promovarea în context socio-economico-politic a conceptului România Balneară ca Proiect de Ţară? pentru dezvoltarea Turismului Balnear, mai ales în conexiune cu conceptul de Healthy-Ageing, pentru care România este cunoscută pe plan internaţional, mai ales prin brandul Ana Aslan.

Promovarea României ca destinaţie de turism balnear la manifestări interne şi internaţionale, workshopuri, congrese, seminarii, forumuri etc. reprezintă o altă propunere a Asociaţiei Române de Balneologie.

Odată cu preluarea guvernării de către PNL, Ministerul Turismului a fost desființat. Ultimul ministru al Turismului a fost deputatul constănțean Mircea Dobre.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *