Spread the love

După un weekend cu proteste ale procurorilor în toată țara împotriva Ordonanțelor de modificare a Legilor Justiției, tot mai multe instituții din domeniul juridic se alătură colegilor din magistratură. Astfel, marți, procurorii DIICOT au anunțat că Adunarea generală a instituției a decis, cu 221 de voturi din 231 de procurori, să suspende activitatea zilnic, între orele 8.00 și 12.00, începând de marți, 26 februarie, și până pe 8 martie. Vor fi soluţionate doar urgenţele, adică acele cauze cu arestaţi sau alte situaţii operative ce nu suportă amânare, a transmis DIICOT.

Procurorii DIICOT protestează astfel față de „modalitatea în care puterea executivă, în calitate de legiuitor delegat, a înțeles să adopte a patra modificare legislativă într-un interval de 6 luni, prin ordonanță de urgență, a „legilor justiției”, acte normative organice de a căror claritate și predictibilitate depinde însăși normala funcționare a sistemului judiciar. Aceste serii de modificări substanțiale inițiate în decursul a câtorva luni sunt de natură să afecteze grav atât activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, pe cea a Ministerului Public, cât și buna funcționare și stabilitatea sistemului de justiție în ansamblu, cu consecințe asupra modului de înfăptuire a actului de justiție”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

După anunțul DIICOT, Direcția Națională Anticorupție a anunțat, marți, că Adunarea Generală a instituției a decis că „modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conțin prevederi neconstituționale și care vor conduce la blocarea activității Ministerului Public, inclusiv DNA”. Spre deosebire de DIICOT, DNA a decis să nu suspende activitatea, însă procurorii anticorupție au transmis un mesaj tranșant: „Combaterea corupției la nivel înalt riscă să fie paralizată!”

În altă ordine de idei, Uniunea Națională a Judecătorilor din România a participat pe data de 25 februarie 2019 la întâlnirea de la Guvern inițiată de premierul Viorica Dăncilă, ocazie cu care și-a reiterat poziția cu privire la OUG 7/2019. Pe data de 21 februarie 2019, UNJR a avut o reacție împotriva noilor prevederi, solicitând Guvernului să revină asupra lor.

Un judecător NU poate fi în același timp independent, supus numai legii, și procuror aflat sub control ierarhic și sub autoritatea ministrului Justiției! Este o incompatibilitate absolută. (…) Ne așteptăm ca Guvernul să țină cont de propunerile pe care atât UNJR, cât și ceilalți participanți la dialog le-au făcut pentru îmbunătățirea OUG 7/2019, precum și să respecte principiile cooperării loiale și transparenței decizionale”, mai arată reprezentanții UNJR.

De partea cealaltă, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut, marți, o conferință de presă la Palatul Victoria, în care a prezentat rezultatele discuțiilor dintre reprezentanți ai Guvernului și ai diverselor instituții componente ale Justiției.

Dialogul a durat două ore. A fost un dialog deschis cu argumente și contraargumente, au fost căutate și găsite soluțiile cele mai bune pentru perioada pe care o parcurgem. Am participat eu și doamna premier din partea Guvernului. Au participat membri de la Inspecția Judiciară, CSM, Secția de investigare a magistraților, UNJR, Asociația Magistraților din România. (…) Am convenit la instituirea unui mecanism de dialog. Vom încheia un memorandum. Orice proiect ce necesită un aviz din partea CSM va ajunge la instituție cu cel puțin 5 zile înainte. (…) Cea mai dezbătută problemă se referă la art. 54 din OUG, acela care permite unui judecător să devină procuror-șef dintre cei de la Parchetul General. Acolo erau două teme puse în dezbaterea publică. Am dat drumul la procedura de selecție a procurorului european din partea României pentru Parchetul European. Poate fi un procuror sau un judecător. Această prevedere justifică articolul 54 din ordonanță. Am convenit cu doamna premier și ceilalți participanți să abrogăm complet articolul 54. Se revine la reglementarea anterioară. Se abrogă și prevederea care mută competența de la Secția de procurori la plenul CSM-ului”, a spus ministrul Toader.

Declarațiile ministrului nu i-au calmat nici măcar pe cei din PSD! Astfel, deputatul Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13, consideră că a fost o greșeală faptul că Ministerul Justiției nu a avut consultări mai ample cu magistrații înaintea adoptării OUG 7!

„Ca o greșeală o văd eu, cred că trebuiau consultări mai ample și mai transparente înainte de adoptare, dar aici este problema la Ministerul Justiției. Foarte bine a procedat Viorica Dăncilă, dumneaei a fost plecată din țară în ultimele zile, a fost în Spania, a inițiat acest dialog, tocmai pentru a detensiona situația și a găsi cele mai bine soluții”, a spus Florin Iordache.

În ciuda instituirii unui mecanism de dialog din partea lui Toader, situația rămâne tensionată, iar deputatul constănțean al USR, vicepreședintele comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru stabilitatea legislativă în domeniul Justiției, avocatul Stelian Ion, a precizat că primește cu entuziasm ralierea magistraților la protest, dar are așteptări și de la… avocați.

„Este foarte grav ceea ce se întâmplă, în sensul că se dau ordonanțe peste ordonanțe, fără să existe nici o urgență, alta aceea decât a servi intereselor lui Liviu Dragnea și ale infractorilor din PSD. Este foarte bine că reacționează magistrații, nu pentru a-și apăra interese proprii, ci pentru a apăra statul de drept. Personal, am așteptări de la avocați și de la ceilalți reprezentanți ai profesiei juridice din România să reacționeze. Se vede foarte clar că aceste ordonanțe sfidează Constituția și recomandările instituțiilor internaționale. (…) Eu cred că lucrurile nu vor rămâne așa, în sensul că Toader ne aruncă praf în ochi și dacă nu vom lua măsuri, așa cum zice domnul Eugen Nicolicea că îi aruncă în închisoare, va fi foarte grav și vom intra într-un blocaj! S-a trecut peste o linie roșie! Eu sper că magistrații să nu renunțe, să își păstreze această linie corectă și să recurgă la toate formele la protest, de atac la CCR și la Curtea de Justiție a Uniunii Europene! (…) Mi se pare un joc dublu (dezacordul dintre Toader și Iordache – n.r.), am cerut astăzi în Camera Deputaților să fie invitat la comisia juridică Tudorel Toader și colegii lui din PSD s-au opus categoric acestei solicitări regulamentare. Am vrut să îi adresăm întrebări, să ne spună de ce a venit cu soluții peste noapte, fără consultare; cei din PSD nu au dorit! Altfel, discuțiile dintre Iordache și Toader, este o tensiune aparentă, probabil niște orgolii personale, dar nimic mai mult!”, a spus deputatul Stelian Ion, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *