Se face lumină în legislație privind dizolvarea consiliilor locale și județene? Senatorul Bădulescu: „Legislația din prezent este neclară și lasă loc de multe interpretări“

Legea de funcționare a administrației publice locale, ca de altfel aproape toate legile din țara asta, este imperfectă. Asta o știe toată lumea. Problema este că, în cei aproape 30 de ani care s-au scurs de la Revoluție, forul legislativ al țării, Parlamentul, nu a catadicsit să modifice legislația, astfel încât să nu mai existe hibe. Motive s-au găsit în permanență pentru a împiedica upgradarea legislației. De cele mai multe ori, parlamentarii de la putere și din opoziție s-au împiedicat unii pe alții, doar pentru ca inițiatorii să nu dea bine în ochii electoratului. O situație de acest gen, de a da la gioale, se petrece în prezent în Parlament.

Senatorul PMP Dorin-Valeriu Bădulescu a propus o inițiativă legislativă, pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale. Concret, senatorul dorea să facă lumină asupra modului în care se poate dizolva un consiliu local. În prezent, legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, prevede la art. 55 alin. (1): „Consiliul Local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul Local se dizolvă de drept: a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale; b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre.

În varianta propusă de parlamentarul PMP se arată că termenele prevăzute la alin. 1 lit. a) și b) ale art. 55 se socotesc de la data costituirii consiliului local. Cu alte cuvinte, neîntrunirea Consiliului Local se socotește de la ultima întrunire și nu de la data de 1 ale lunii așa cum este în prezent. Propunerea vizează și cosiliile județene.

Inițiativă sortită eșecului…doar pentru că vine de la opoziție!?

Amintim că, de-a lungul timpului, numeroase consilii locale au/nu au putut fi dizolvate din cauza legislației neclare. Numai în județul Constanța au fost câteva situații, amintind doar de cazurile de la Constanța, în 2014, și Băneasa, din 2015, când forurile legislative locale au fost la un pas de a fi dizolvate din cauza faptului că nu s-ar fi costituit timp de două luni. Inițiatorul propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, Dorin-Valeriu Bădulescu, a declarat pentru TOMIS NEWS că legislația din prezent este neclară și lasă loc de multe interpretări.

„Din păcate, propunerea mea a picat la Senat, în calitate de primă cameră sesizată, doar pentru că a venit de la opoziție. Nu știu cu ce ar fi încurcat planurile PSD sau ALDE, pentru că este o chestiune tehnică, ce ar fi făcut lumină în legislația care cuprinde dizolvarea consiilor locale și județene“, a punctat Bădulescu, pentru TOMIS NEWS.

Proiectul a ajuns în 25 aprilie la Camera Deputaților, unde se va da și votul final. Senatorul PMP spune că nu are prea mari speranțe ca inițiativa sa să fie aprobată.

„Cu toate că mă aștept ca proiectul să fie respins, nu ar fi de mirare să ne trezim ca, a doua zi, să vedem același proiect propus de PSD. C-așa-i în tenis! Nu ar fi prima dată!“, ne-a concluzionat senatorul Dorin-Valeriu Bădulescu.

CITEȘTE ȘI:

Parlamentarii PMP vor să repare ceea ce a stricat guvernarea Cioloș. Senatorul Bădulescu: „Veteranii să fie reincluși în lista celor care pot depune coroane în cadrul ceremoniilor oficiale”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*