Site icon TOMIS NEWS

Se discută EXCLUDEREA UDMR de la guvernare. Ciolacu, mesaj către PSD-iști: „Să încercăm măcar o susținere în Parlament”

ciolacu kelemen hunor

Liderii UDMR iau tot mai serios în calcul ieșirea de guvernare, asta pentru că cei de la PSD și PNL ar vrea schimbarea protocolului coaliției, iar UDMR ar urma să primească mai puține ministere. Liderii PSD s-au reunit, de la ora 13.00, într-o ședință la Vila Lac. Pe grupurile interne, Ciolacu le-a transmis celor din PSD că nu se va opune ieșirii UDMR de la guvernare, dar va încerca să negocieze un acord de susținere parlamentară.

„Dacă vor dori să părăsească guvernarea, nu ne vom opune, dar vom încerca să negociem cu ei susținere în Parlament”, ar fi spus Marcel Ciolacu.

Potrivit unor surse politice, președintele Klaus Iohannis dorește ca UDMR să rămână și în următorul guvern. Liderii UDMR vor și ei să facă parte din viitorul executiv, însă nu în orice condiții. Conducerea UDMR a avut vineri seara o ședință online, în care s-a discutat despre oferta PNL de schimbare a unor portofolii în viitorul guvern. Liberalii insistă să preia Ministerul Dezvoltării, condus în prezent de Cseke Attila, în ciuda faptului că protocolul coaliției nu prevede ca UDMR să cedeze vreun portofoliu cu ocazia „rotativei”. Lideralii ar dori ca UDMR să preia, la schimb, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus în prezent de Marcel Boloș, Ministerul Energiei sau chiar Ministerul Sănătății.

Surse politice precizează însă pentru stiripesurse.ro că liderii UDMR au votat, cu majoritate, să solicite respectarea protocolului de coaliție. Cu alte cuvinte, UDMR nu renunțe nici la Ministerul Dezvoltării, nici la Ministerul Mediului.

Cei din PSD ar dori ca UDMR să rămână la guvernare, mai ales că în PNL există mai multe facțiuni, iar fără UDMR ar fi pusă în pericol majoritatea în Parlament. În acest sens, Marcel Ciolacu ar dori o renegociere a protocolului coaliției, iar cei de la UDMR ar trebui să renunțe la ceea ce au în prezent: Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sportului și funcție de vicepremier. Ciolacu le-ar oferi celor de la UDMR două ministere: Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Energiei, plus funcția de vicepremier. Dacă UDMR ar accepta oferta, ar fi o dublă lovitură pentru Marcel Ciolacu. Acesta ar păstra majoritatea solidă în Parlament și în același timp ar scăpa de Virgil Popescu, actualul ministru al Energiei, cel pe care liderul PSD l-a contestat public. În aceste condiții, întreg protocolul coaliției de guvernare va fi renegociat. PSD și PNL vor împărți Sportul, Dezvoltarea și Mediul.

Marcel Ciolacu ar vrea să le dea celor de la PNL Sportul și Mediul, cu condiția ca PSD să păstreze Transporturile pentru Sorin Grindeanu. Pe grupurile interne, Ciolacu le-a transmis celor din PSD că nu se va opune cu orice preț ieșirii UDMR de la guvernare, dar va încerca să negocieze un acord de susținere parlamentară.

Ciolacu taie avântul PNL: „Vom continua să colaborăm cu UDMR la guvernare”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat că își dorește ca UDMR să rămână la guvernare și cu acest mandat va merge la negocierile cu Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor, care vor avea loc la ora 17.00.

„Noi ne dorim să continuăm colaborarea cu UDMR la guvernare, acesta este mandatul pe care l-am primit de la partid (…) Un acord politic este pentru a crea o majoritate, nu pentru a împărți niște ministere. Este o abordare nu neapărat pe ministere, ci pe oamenii care sunt cei mai potriviți pentru fiecare minister. Dacă vor accepta, Transporturile rămân la PSD, dacă nu sunt de acord, nu rămâne. Încercăm să găsim cele mai bune persoane pentru fiecare minister.”, a declarat Marcel Ciolacu.

Liderii PSD s-au reunit la Vila Lac, acolo unde Marcel Ciolacu își face strategia pentru momentul în care va prelua funcția de premier. După această întâlnire, de la ora 17.00, va avea loc o ședință a coaliției la care vor participa Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor. „Cartoful fierbinte” este legat de prezența UDMR în viitorul Guvern. Liberalii insistă pe schimbarea protocolului, asta pentru că își doresc să preia Ministerul Dezvoltării, în prezent controlat de UDMR.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version