Site icon TOMIS NEWS

Se consolidează relațiile ungaro-chineze. Viktor Orban: „Anul acesta vom face tot ce ne stă în putinţă să înlăturăm ordinea mondială liberal-progresistă”

viktor orban xi jinping

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va face luna viitoare o vizită în Ungaria, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, citat de Reuters. Gulyas a precizat că evenimentul va avea loc în 8-10 mai. El a declarat presei că este în interesul Ungariei să aibă relaţii economice bune cu cât mai multe ţări şi că este inutil să se traseze limite ideologice în domeniul economic.

În prezent, companiile chineze investesc 6.000 de miliarde de forinți în Ungaria, ceea ce va crea aproximativ 25.000 de noi locuri de muncă și va aduce în țară cele mai avansate standarde tehnologice, a declarat marți ministrul ungar de externe. La Beijing, Péter Szijjártó, ministrul ungar de externe, a purtat mai întâi discuții cu fostul ministru chinez al comerțului Chiang San, președintele Comisiei financiare și economice a Adunării Naționale Populare, iar apoi a raportat vești bune, afirmând că economia țării din Asia de Est a crescut cu peste cinci procente anul trecut și a menținut acest ritm în primul trimestru al acestui an, relatează MTI, preluată de Magyar Hirlap.

„Aceasta este o veste bună nu numai pentru China, ci și pentru Ungaria, deoarece economia chineză este acum cea care are cel mai mare efect asupra performanței economiei ungare, alături de economia germană. Cu cât economia chineză merge mai bine, cu atât mai bine merge și economia ungară”, a precizat oficialul ungar.

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi premierul ungar Viktor Orban, în discursul de deschidere al reuniunii de la Budapesta a Conferinţei Acţiunii Politice Conservatoare (conservatorii americani şi aliaţii lor), transmite MTI, potrivit Agerpres. Potrivit lui Orban, ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat, aducând doar războaie, discordie, colaps economic şi haos.

Adepţii acesteia au susţinut că misiunea lor este să-şi realizeze propriile idealuri, şi nu să reprezinte poporul, şi au împărţit lumea în democraţii şi autocraţii, afirmând că rolul lor este să poarte o cruciadă împotriva autocraţiilor, a mai spus Orban.

„Susţinătorii acestei lumi vechi se află în continuare la frâie la Bruxelles şi, deşi nu este treaba mea să intervin în politica americană, mă tem că tot ei sunt şi la Washington”, a avertizat el.

„Anul acesta vom face tot ce ne stă în putinţă să-i înlăturăm”, a mai declarat premierul ungar. „Să vină, în sfârşit, epoca suveraniştilor, să revenim pe drumul paşnic şi sigur care a făcut măreţ Occidentul”, a conchis Orban.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version