Spread the love

Biroul Electoral Central (BEC) a decis, printr-o hotărâre, ca românii care nu şi-au făcut viză de flotant până cel târziu la data de 4 septembrie să nu poată vota decât în localitatea de domiciliu la alegerile locale din 27 septembrie, potrivit documentului afişat pe site-ul instituţiei.

„Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă”, potrivit deciziei luate de BEC.

De asemenea: „alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, votează la secţia de votare la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate”.

În schimb, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020, îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia, mai arată hotărârea BEC.

În cazul alegătorilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, aceştia pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau sectorul municipiului Bucureşti în care se află secţie de votare. Cererea va fi depusă numai la secţia de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie 2020, între orele 18.00-20.00, cu excepţia situaţiilor în care cauza de boală sau invaliditate survine ulterior.

Alegătorii care sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, numai dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau, în cazul municipiului Bucureţti, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă.

După acest anunț, mai multe asociații civice cer Biroului Electoral Central să clarifice reglementările adoptate pe 7 septembrie prin care s-a stabilit că doar ce cu viza de flotant obținută anterior datei de 4 septembrie vor putea vota la locale în noua localitate de reședință. „Anunţarea unor termene limită pentru obţinerea documentelor necesare votării după ce aceste termene au trecut este o practică inacceptabilă de natură să îngreuneze înțelegerea procedurilor de către participanții la procesul electoral și chiar exercitarea dreptului de vot”, se arată în scrisoarea protest.

Asociația CIVICA, Asociația Expert Forum, Asociația Geeks for Democracy, Centrul pentru Studiul Democrației, Centrul pentru Resurse Civice și Observatorul Electoral au transmis marți că reglementarea „nu este suficient de clară și nu stabilește ce se întâmplă cu alegătorii care primesc viza de flotant după această dată”.

„În acest sens, considerăm că BEC trebuie să acopere toate situațiile posibile și să clarifice prevederile art. 2 în spiritul prevederilor legii electorale, care stabileşte că alegătorii care au viza de reşedinţă şi nu sunt înscrişi în listele permanente pot fi adăugaţi pe listele suplimentare în ziua alegerilor, fără a stabili un termen limită pentru obţinerea vizei de reşedinţă. Anunţarea unor termene limită pentru obţinerea documentelor necesare votării după ce aceste termene au trecut este o practică inacceptabilă de natură să îngreuneze înțelegerea procedurilor de către participanții la procesul electoral și chiar exercitarea dreptului de vot. Mai mult, Biroul Electoral Central are competenţa de a adopta decizii în interpretarea legii, dar nu de a modifica prevederile legale sau de a adăuga la lege. De asemenea, hotărârea introduce precizări privind utilizarea urnei speciale, fără a ține cont până la capăt de situația generată de COVID-19. Cu alte cuvinte, introduce proceduri similare cu cele din anii trecuți și nu detaliază suficient care sunt măsurile de siguranță pentru votarea la domiciliu sau în instituții. Mai mult, înscrierea este restrictivă, în sensul în care regula generală este că se poate realiza în preziua alegerilor, între orele 18 și 20. Decizia actuală nu ține cont de alegătorii care nu au documente și care nu pot părăsi domiciliul din cauza îmbolnăvirii sau unei suspiciuni. Cu alte cuvinte, alegătorii care nu au documente care pot dovedi faptul că nu sunt deplasabili sau sunt bolnavi nu pot vota conform reglementărilor actuale. Menționăm că ar fi fost necesară o modificare a legii din timp pentru a extinde reglementările actuale. Mai mult, cererile pentru solicitarea urnei mobile se depun la secția de votare. În contextul în care ar trebui să fie implementate cât mai multe măsuri pentru prevenirea infectării cu COVID-19, credem că ar fi fost necesară oferirea posibilității de înscriere prin mijloace electronice. Solicităm Biroului Electoral Central să clarifice aceste reglementări și să le modifice dacă este cazul și să stabilească reguli clare pentru toate categoriile de alegători, întrucât dreptul la vot nu poate fi limitat prin astfel de decizii. De asemenea, reamintim importanța transparenței decizionale și solicităm încă o dată BEC să deschidă ședințele către public, cum se întâmplă în multe alte țări precum Republica Moldova, Macedonia sau Serbia”, au transmis organizațiile semnatare.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *