Se aude zăngănitul de CĂTUȘE! Ce fac VOTURILE din om: Casele amenințate de prăbușirea malului de la Cumpăna, FĂRĂ autorizație de construcție, cu susținerea primăriței Gâju (PARTEA a 2-a)

Din 7 iulie, TOMIS NEWS a început o lungă telenovelă cu aspectele de-a dreptul penale referitoare la malul Canalului Dunăre – Marea Neagră din dreptul localității Cumpăna. Malul se prăbușește de mai mult timp, perioadă în care atât guvernările social-democrate cât și cele liberale au promis că fac, că dreg, situația fiind în continuare aceeași: banii de la guvern pentru reabilitare s-au evaporat, lucrările bat pasul pe loc și casele pentru care primarul Mariana Gâju plânge sunt în continuare în pericol.

mal surpat 2

Despre aceste case vom vorbi în multele episoade pe care le vom avea, întrucât este vorba de expertize și controale recente care au constatat o corupție înfiorătoare. Primarul Gâju știe de ce plânge pentru acele case, nu pentru oamenii din ele, ci pentru că acele case au fost construite fără autorizații, iar acei oameni au fost astfel fidelizați la votul pentru alegerile locale. Logică simplă: te las să construiești ilegal, tu mă votezi!

Dezvăluirile vor avea două părți:

  1. raportul de expertiză comandat de Administrația Canalelor Navigabile, cu care Primăria Cumpăna a fost inițial de acord, dar când a fost vorba de achitarea expertizei (17.000 de euro) a refuzat – raport întocmit în aprilie 2021;
  2. raportul de control al Inspectoratului de Stat în Construcții, atât de îngrozitor încât însuși prefectul Constanței, Silviu Coșa, s-a speriat de el și l-a trimis înapoi la ISC.
mal surpat 1

EXPERTIZA TEHNICĂ – extindere inclusiv în zonele limitrofe alunecării de teren (calamitate naturală) zona Cumpăna – mal stâng CDMN între km 56+989 (km 7+421 navigaţie) şi km 57+217 (7+193 navigaţie), pentru delimitarea clară a perimetrului de siguranţă adiacent zonei afectate, inclusiv pe terenul aparţinând UAT Cumpăna

Primăria Cumpăna și-a exprimat, în 2010, dorința de a înființa o stație de pompare. O astfel de stație era deja în execuție, la Agigea, iar Administrația Canalelor Navigabile atrage atenția că terenul invocat de primărie este introdus în mod eronat în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Cumpăna. Mariana Gâju își atribuie ILEGAL un teren al Canalului Dunăre-Marea Neagră:

pompare

Mariana Gâju aplică interdicții de construcție abia în… noiembrie 2019:

interdictii

Din măsurătorile geoelectrice Zona 1A, efectuate de Canalele Navigabile: Rezistența malului este mai scăzută acolo unde se regăsesc infiltrații de apă și fosele septice ale proprietarilor, tolerate cu intenție de Mariana Gâju:

rezistivitate

VA URMA!

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *