Scrisoarea prefectului Coșa pentru medicii de familie: „Doar UNUL din TREI au fost proactivi și au depus eforturi!”

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a transmis luni o scrisoare deschisă către medicii de familie constănțeni. Acesta, printre altele, a subliniat faptul că „doar unul din trei medici de familie au fost proactivi și fac eforturi pentru un screening cât mai precis în rândul populației”:

„Printr-o scrisoare deschisă, trimisă către toți medicii de familie constănțeni, am făcut apel la o implicare activă în procesul de testare gratuită, care se poate face direct în cabinete. Momentan, doar unul din trei medici de familie au fost proactivi și fac eforturi pentru un screening cât mai precis în rândul populației. Iar situația, în acest moment, cere implicare totală. Cifrele nu mint, în condițiile unei tulpini care generează un număr ridicat de infectări, dar mai redus de spitalizări, așa că diagnosticarea cât mai rapidă reprezintă, pentru constănțenii aflați pe liste, diferența între o răceală „dusă pe picioare“ și o internare în ATI. Partea bună este că în Constanța avem și medici de familie în cabinetele cărora se fac sute de teste săptămânal. Sunt eforturi mari în spatele unor astfel de rezultate, iar acest exemplu poate fi replicat prin dăruire și implicare”, a transmis prefectul Coșa.

Scrisoarea integrală, disponibilă AICI!

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *