Spread the love

Ministerul Sănătății se pregătește pentru scenariul în care al doilea val al epidemiei de coronavirus să se producă în toamnă, mai exact în intervalul octombrie – decembrie. În acest context, sistemul educațional va fi din nou afectat, iar ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat sâmbătă în cadrul unei intervenții într-o emisiune televizată că se lucrează la un plan de măsuri. Ar fi vorba, practic, de o adevărată reformă a educației, întrucât ministrul Anisie a precizat că se va pune la punct învățământul online.

„Noi nu vorbim decât despre ceea ce specialiștii au adus în spațiul public ca subiect de discuție. Toți specialiștii în medicină vorbesc despre un al doilea val. Prin urmare, noi trebuie să fim pregătiți și să găsim măsurile specifice pentru binele elevilor și în sprijinul profesorilor. În același timp, trebuie să ne gândim că sănătatea, atât a elevilor, studenților, cât și a profesorilor, este foarte importantă pentru noi. (…) În cadrul ministerului sunt diverse momente în care cu toții ne gândim cum anume ar trebuie să facem lucrurile să funcționeze mai bine. Săptămâna viitoare vom veni cu un plan de măsuri, care să vizeze intervenția asupra elevilor și asupra formării profesorilor. Trebuie să fim pregătiți ca în toamnă să desfășurăm un învățământ online, în așa fel încât să nu ne aflăm în situația în care suntem astăzi. (…) Trebuie să ne răspundem la niște întrebări: ce s-a făcut până acum? De ce suntem aici? Toată lumea, în acest moment, critică. Să privim în ansamblu. Nu mi-a plăcut niciodată să dau vina pe greaua moștenire, dar ce s-a întâmplat în toți acești ani? Au fost multe proiecte în cadrul ministerului, care au vizat digitalizarea învățământului și formarea profesorilor. Acestea nu au fost duse la bun sfârșit. Am cerut colegilor din minister să centralizeze toate proiectele care au fost derulate de-a lungul timpului, pentru a vedea exact situația reală, să știm de unde pornim. Ne aflăm într-o situație dificilă, cu care nu ne-am mai confruntat până acum și trebuie să ne adaptăm din mers și să realizăm lucruri, ca pe viitor să nu se mai întâmple ceea ce este. Obiectivele ministerului sunt să asigure tablete, laptopuri pentru toți elevii, să pregătim cadrele didactice pentru a putea lucra mai ușor cu elevii. (…) Până la urmă, în toate domeniile nimeni nu a fost pregătit pentru ceea ce se întâmplă astăzi. Vom avea cursuri de formare (a profesorilor – n.r.) după încheierea anului școlar. (…) (Redeschiderea școlilor în septembrie – n.r.) depinde de evoluția epidemiologică

În cadrul ministerului se lucrează la calendare și am anunțat public că deocamdată vorbim despre prima sesiune de bacalureat, din 22 iunie, când vom începe numai cu probele scrise. Probele de competențe vor fi date după probele scrise. (…) În toată această perioadă, am avut comunicare cu Consiliul Național al Elevilor. Trebuie să ne gândim că trebuie să luăm măsurile de siguranță și să nu îi expunem pe elevi. Această perioadă – 22 iunie, considerăm că reprezintă perioada cea mai bună pentru elevi. La momentul acesta, calendarele sunt în lucru și vor fi prezentate săptămâna viitoare. (…) Probele se vor desfășura cu măsuri de siguranță, Ministerul Educației și al Sănătății au realizat un ordin comun în care sunt prevăzute măsurile de siguranță. Îi asigur pe elevi că trebuie să privească cu încredere la aceste examene, ele reprezintă momentul în care finalizează un ciclu de învățământ. În cadrul ministerului am pus la dispoziția elevilor teste de pregătire în toată această perioadă, programa pentru examen se oprește la conținuturile învățate până la semestrul I, nu au de ce să se îngrijoreze cu privire la aceste teme pe care le-ar putea primi la examen. Am organizat cursuri de pregătire la teleșcoală, în parteneriat cu televiziunea publică. (…) Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de curs, sală care în prealabil va fi dezinfectată, elevii vor parcurge un circuit până la intrarea în sală și vor purta măști. Pentru probele orale, luăm în calcul alte forme sub care se vor da aceste probe de competențe, fie la limba și literatura română, fie la limbă străină sau competențe SIC. Sunt mai multe variante, o să le prezinte specialiștii în momentul în care vor fi gata în cadrul ministerului”, a spus Monica Anisie.

În ceea ce privește unitățile de învățământ particular, unde sunt înscriși aproximativ 150.000 de elevi, ministrul a punctat faptul că vor fi anunțate măsurile pe parcursul săptămânii viitoare.

„Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu reprezentanții asociației învățământului particular și am stabilit ca luni, la 14:00, să ne revedem pentru a găsi cea mai bună soluție pentru a sprijini și unitățile care sunt numai autorizate. Acele unități de învățământ particular care sunt acreditate primesc costul standard per elev de la stat. Problema cea mai mare o reprezintă acele unități care sunt numai autorizate, în curs de acreditare, acestea nu primesc finanțare de la stat. (…) Trebuie să înțelegem că nimeni până acum nu s-a mai confruntat cu o astfel de situație. Suntem într-o perioadă grea și trebuie să găsim soluții. Totul este într-o anumită dinamică și trebuie să fim pregătiți. În primul rând, să ne gândim la sănătatea elevilor și cadrelor didactice”, a mai spus ministrul Anisie.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *