SCANDAL la negocierile dintre PNL și PSD: Au început reproșurile istorice. Bătaie – din nou – pe Ministerul Justiției

În cadrul negocierilor dintre PNL și PSD încep să sară scânteile. Echipele care discută pe temele economice au viziuni radical diferite, iar din partea celor două partide au început să apară și reproșuri pentru ceea ce a făcut fiecare la guvernare:

„Cei de la PSD au venit cu ideea taxării marilor averi. Principiul este simplu: ai vilă cu piscină, atunci plătești. Ai Ferrari? Plătești! De la un cuantum în sus să fie impusă o taxă”.

La această abordare liberalii se opun și nu sunt de acord cu introducerea unor taxe mai mari pentru oamenii cu avere. Pornind de la acest punct, între delegațiile celor două partide au început reproșurile istorice, referitor la măsurile luate de ficare când au fost la guvernare. Cei de la PSD le reproșează liberalilor că au dus economia în cap, în ultimii doi ani, în timp ce liberalii îi acuză că le-au lăsat o moștenire greu de gestionat. În final s-a convenit ca discuțiile să fie reluate cu altă ocazie, asta pentru că spiritele erau deja destul de încinse și o continuare ar fi implicat riscuri.

Liderii PSD, PNL și UDMR discută miercuri capitolele economic și justiție din programul de guvernare, a anunțat liderul social-democraților, Marcel Ciolacu. El militează pentru introducerea cotei progresive de impozitare, precum și pentru impozitarea marilor averi. „Am vorbit foarte mult pe structurarea programului de guvernare. Vom începe mâine (miercuri – n.r.) discuțiile pe fiecare capitol în parte. Din punctul nostru de vedere, programul de guvernare ar trebui (să fie – n.r.) cu măsuri pe termen scurt și măsuri pe termen mediu. Cumva conceput ce măsuri se iau pentru creșterea nivelului de trai până în martie și depășirea iernii, fiindcă toți românii sunt afectați de criza energetică și de pandemie. Restul programului de guvernare până la finele anului 2024”, declară Marcel Ciolacu.

El afirmă că împărțirea ministerelor va ține cont de ponderea parlamentară. De asemenea, Ciolacu anunță că miercuri echipele de negociere vor discuta capitolele economic și Justiție.

Cred că la ora 12 va fi o discuție pe capitolul justiție. O să începem pe capitolul economic-finanțe, cum e și normal, să vedem ce e sustenabil până la sfârșitul anului. (…) Am văzut cum a funcționat justiția fără SIIJ și vedem cum funcționează cu SIIJ. Bine ar fi să găsim o soluție să o facem și mai funcțională”, adaugă liderul PSD. Totodată, el militează pentru introducerea cotei progresive de impozitare, precum și pentru impozitarea marilor averi.

După ce liderul PNL Florin Cîțu a declarat marți, la ieșirea de la negocierile cu PSD pentru formarea noului Guvern, că s-a discutat despre o posibilă extindere a numărului de ministere la cel mult 20 de portofolii, liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat la ieșire exact contrariul. Ciolacu a spus că nu s-a discutat despre împărțirea ministerelor. Întrebat dacă PSD va avea mai multe ministere decat PNL, el a spus că social-democrații vor ca împărțirea să fie „în funcție de ponderea din Parlament”. „Nu am intrat în detalii dacă se majorează sau se micșorează numărul de ministere”, a mai afirmat Ciolacu.

Chestionat dacă ar accepta ca PNL să dea și premierul și ministrul Finanțelor, liderul PSD a răspuns: „Îmi pare rău să vă dezamăgesc, nu am intrat în aceste detalii”.

Florin Cîţu a declarat că PNL nu va creşte taxe în perioada următoare, lucru pe care partidul îl susţine cu fermitate. El a mai spus că niciun sistem de impozitare care va duce la creşterea taxelor nu va fi acceptat de liberali, întrebat despre ideea PSD de impozitare progresivă. „De principiu, PNL a comunicat şi aseară care sunt elementele importante pentru noi şi aici nu vom creşte taxe în perioada următoare, ceea ce noi susţinem ferm. Nu a fost pusă pe masă rediscutarea. Niciun sistem de impozitare care va duce la creşterea taxelor nu va fi acceptat”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat marţi la Parlament dacă PNL susţine ideea social-democraţilor a impozitării progresive.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.