SCANDAL la Năvodari: locuitorii unui cartier, SOMAȚI să evacueze zona, organizează PROTEST împotriva primarului Chelaru

Locuitorii zonei depozit lemne din orașul Năvodari au fost anunțați că li se vor dărâma casele şi vor fi evacuați. Astfel, aceștia anunță, marți, că organizează o serie de acţiuni de protest împotriva „neimplicării instituţiilor în rezolvarea problemelor de integrare ale comunității locale şi împotriva deciziei unilaterale de a le distruge locuințele”, în condițiile în care, susțina ceștia, nu au unde altundeva să trăiască.

navodari 1

„Din păcate, autoritățile locale nu au luat măsuri pentru îmbunătățirea situației, cum ar fi construcția unei şcoli sau drumuri, iar acum refuză orice dialog şi vulnerabilizeaza mai departe aceşti oameni precarizați, multi dintre ei copii, persoane bolnave sau bătrâni”, mai precizează reprezentanții cetățenilor somați să evacueze zona.

Grupul de inițiativă, format din 30 de oameni, va trimite marți, 20 august, o delegație la Primăria Năvodari, respectiv Consiliul Județean pentru a solicita administrației să găsească soluții de locuire alternative sau păstrarea locuințelor actuale până când acestea au fost descoperite. 

Grupul de inițiativă mai anunță un protest desfăşurat în zona vizată, conform hărții ataşate, pe 20 august, la ora 18 şi invită orice persoană interesată să discute despre problemele comunității. Oamenii au pregătit pancarte şi doresc să îşi prezinte problemele, astfel încât autoritățile să ia măsurile ce se impun pentru ca persoanele vulnerabile, copiii, bolnavii, bătrânii şi ceilalți locuitori să aibă o şansă reală de recuperare socială. 

navodari 3
DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *