SCANDAL în Parlament – Mihăilă (Sănătate) s-a certat cu deputații PSD și a fost HUIDUITĂ. Comitetul care monitoriza datele raportate va fi ANCHETAT

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a prezentat, luni, în Parlament, raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, la solicitarea PSD.

Am publicat deja ordinul care modifică fluxul din spatalele covid și care va permite accesul pacienților non-COVID. Vorbiți de banii din CA, dar ați avut în ultimii 10 ani 3 miniștri anchetați și condamnați pentrr corupție. Nu vom începe o vânătoare a vinovaților, dar avem la îndemână informațiile pentru a face ce am început. Avem încă o dată dovada că sistemul are sincope și că reforma este necesară.. Se pare că adevărul deranjează”, a spus în încheier Ioana Mihăilă, în timp ce deputații din opoziție, PSD și AUR, o huiduiau.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni, la Parlament, că a cerut clarificări Institutului Naţional de Statistică, Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, direcţiilor de sănătate publică şi spitalelor, care vor sta la baza propunerilor şi măsurilor de îmbunătăţire a modului de raportare a deceselor COVID.

Mă aflu astăzi în Parlament să prezint cetăţenilor raportul pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19 realizat de comisia constituită cu acest scop. Am decis să prezint datele din raport în cel mai transparent mod, aşa cum am decis să fac public raportul. Această comisie a fost înfiinţată după ce în cadrul Ministerului Sănătăţii au fost evidenţiate diferenţe între numărul de decese raportate în cele două baze de date – Alerte MS şi Corona Forms. Din comisia care a prezentat raportul fac parte membri ai Ministerului Sănătăţii, membri ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, membri ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi DSU, iar comisia a beneficiat de asistenţa tehnică a unui reprezentat al STS. La începutul pandemiei, OMS a introdus noi coduri de boală pentru COVID, inclusiv pentru decesele determinate de COVID, respectiv U071 – deces de COVID-19 cu virus identificat şi U072 – deces de COVID-19 cu virus neidentificat. În martie 2020, în România s-au dezvoltat următoarele instrumente pentru profesionişti – metodologia naţională de supraveghere, redactată de INSP care conţinea setul minim de date pentru raportarea cazului suspect, inclusiv pentru decese şi schemele de raporte a cazului suspect pentru furnizorii de servicii de sănătate. Ele s-au revizuit şi actualizat periodic ori de câte ori OMS sau Centrul European pentru Controlul Bolilor au emis recomandări relevante. Tot în primele luni de pandemie s-au constituit platformele Corona Forms şi Alerte MS. Platforma Corona Forms cuprinde raportări zilnice, individuale, verificabile cu CNP. Platforma Alerte MS este una cu date de tip agregat numeric. Comunicările zilnice privind persoanele decedate au avut la bază informaţiile din Corona Forms. Conform raportului Comisiei, aceasta apreciază că sursa oficială de raportare şi clasificare a deceselor pe cauze în România este certificatul constatator al decesului. Voi repeta acum rezultatele analizei comisiei din informaţiile transmise de către INS. Astfel, în anul 2020, s-au înregistrat la nivel naţional 16.792 de decese cu diagnostic principal COVID-19, cu virus identificat şi respectiv 234 de cazuri cu diagnostic principal COVID-19 cu virus neidentificat. De asemenea, s-au înregistrat 3.590 de decese de alte cauze la care s-a asociat diagnostic secundar COVID-19, fie cu virus identificat şi respectiv 281 de cazuri cu diagnostic secundar COVID-19, cu virus neidentificat. Din analiza deceselor pentru codurile de boală U071 şi U072 raportate de spitale pe setul minim de date pentru anul 2020, aşa cum au fost ele colectate de INSP, se arată că pentru anul calendaristic 2020 s-a raportat un număr de 26.106 decese, dintre care 227 decese cu diagnostic principal COVID-19 şi respectiv 25.875 cu diagnostic secundar de COVID-19. Referitor la cele 25.875 de decese cu diagnostic secundar, situaţia se prezintă astfel: 19.698 au diagnostic secundar cu codul U071, deces confirmat COVID, şi 6.181 decese au diagnostic secundar U072. În aceeaşi perioadă s-au înregistrat în Corona Forms 16.120 decese, iar în Alerte MS 18.498 de decese. Pe baza acestui raport, am solicitat Institutului Naţional de Statistică, Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, direcţiilor de sănătate publică şi spitalelor clarificări, iar toate aceste clarificări vor sta la baza propunerilor şi măsurilor de îmbunătăţire a modului de raportare a deceselor COVID.”, a susţinut Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, este prezentă, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, pentru a prezenta raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, la solicitarea PSD. Ioana Mihăilă susține că responsabilii din Comitetul care monitorizau datele raportate COVID-19 vor fi anchetați disciplina:

Ați întrebat de ce nu au fost evaluate periodic: tocmai în mandatul lui Vlad Voiculescu au fost evidențiate diferențele dintre cele două baze de date, diferențe după care așa cum ați văzut și în raport s-au accentuat în acele periaode în care valurile pandemice au fost mai importante. Ați întrebat de intervențiile în baza de date din luna martie: acele modificări care au fost realizate după ce colegii mei au observat diferențele urmăreau tocmai asigurarea corectitudinii datelor prin chei de verificare la STS. Nu îngreunau raportarea. Au fost excluse foarte multe din câmpurile care erau greu de completat. Ați întrebat de repsonsabilii din Ministerul Sănătății care priveau tocmai monitorizarea datelor raportate: resposabilul e un  comitet numit în mandatul precedent numirii lui Vlad Voiculescu și vom lua toate măsurile  pentru cercetarea disciplinară a acestora”, a declarat Ioana Mihăilă în Parlament.

Miercurea trecută, Biroul permanent al Camerei a luat decizia de a o invita pe Ioana Mihăilă în plen, în urma unei solicitări făcute de deputaţii PSD. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, este prezentă, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, pentru a prezenta raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, la solicitarea PSD. Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Camerei Laurenţiu Leoreanu, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 195 de deputaţi. Miercurea trecută, Biroul permanent al Camerei a luat decizia de a o invita pe Ioana Mihăilă în plen, în urma unei solicitări făcute de deputaţii PSD. Tema de dezbatere este „Prezentarea Raportului preliminar întocmit de Ministerul Sănătăţii privind raportarea deceselor COVID-19 şi de clarificare a diferenţelor dintre sistemele de raportare”.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *