Salvați Copiii: Județele Constanța și Tulcea, în TOPUL național al mortalității infantile

Rata mortalității infantile în județul Tulcea (14,8 la mia de copii născuți vii) este de aproape trei ori mai mare față de media națională (5,8 la mia de copii născuți vii), motiv pentru care Organizația Salvați Copiii România demarează în regiune un amplu program de combatere a mortalității infantile atât prin dotarea cu aparatură medicală vitală a Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, cât și prin servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) dedicate mamelor, gravidelor, gravidelor minore și copiilor până în 5 ani, în comunitățile vulnerabile. Astfel, medicii de la Spitalul Județean de Urgență Tulcea vor avea la dispoziție un incubator, un analizor mobil de gaze sanguine cu 500 de cartușe, patru seringi automate, două pulsoximetre, patru cântare, trei aspiratoare chirurgicale și un sterilizator cu aer cald, în valoare totală de 35.000 de Euro.

Harta mortalitatii infantile Romania

Dotarea este posibilă prin generozitatea Fox România (25.000 de Euro) și a susținătorilor care au ales să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit programului Organizației Salvați Copiii. Prin echipamentele donate de Organizația Salvați Copiii, în ultimii trei ani, Secției de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea, a crescut calitatea serviciilor medicale, fapt care a condus la o scădere a mortalității perinatale (primele șapte zile de viață). În anul 2019, la maternitatea din Tulcea s-au născut 882 de copii, dintre care 97 de prematuri și 61 de nașteri în rândul mamelor sub 18 ani. Anul trecut au avut loc 933 de nașteri, dintre care 107 nașteri premature și 58 de nașteri în rândul minorelor.

Pentru a contribui la reducerea mortalității infantile din județul Tulcea, Organizația Salvați Copiii a decis să extindă programul Sănătatea mamei și a copilului în zonele defavorizate din județ. Astfel, vor fi asigurate servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani, care vor primi suport socio-medical prin facilitarea accesului la servicii de sănătate, de planificare familială și asistență pediatrică. Până în prezent, 56.000 de beneficiari (mame, gravide, copii 0-5 ani) au fost susținuți în cadrul programului.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat necesitatea de a continua dotarea maternităților, precum și a secțiilor de terapie neonatală și de pediatrie, în contextul crizei: „Pandemia a vulnerabilizat suplimentar un sistem care avea deja probleme cronice, printre care cele legate de finanțarea deficitară și de dotarea precară cu aparatură medicală performantă. Componenta de intervenție este vitală atât în maternități, cât și în comunități și ne bazăm în continuare pe sprijinul dumneavoastră”.

Organizaţia Salvaţi Copiii România a extins programul de combatere a mortalităţii infantile și în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei. În anul 2021, vor fi dotate 20 de unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de Euro. Toți cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5%  din impozitul pe venit la adresa sustinator@salvaticopiii.ro, pentru dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante. Termenul limită de depunere este 25 mai, iar formularul se poate descărca de AICI!

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *