Site icon TOMIS NEWS

Salvați Copiii, în conferință la Constanța: Aproape 60.000 de copii din regiunea Sud-Est au cel puțin un părinte la muncă în străinătate

Foto Salvati Copiii 2

Cea mai mare parte (51%) a părinților din regiunea Sud-Est, care pleacă să muncească în străinătate, sunt persoane tinere, până în 39 de ani, iar 75% dintre acestea au absolvit cel puțin 12 clase, regiunea înregistrând cea mai intensă migrație în segmentul cu educație medie-superioară. 30% dintre copii aveau mama plecată, fie că era singurul părinte plecat din familie, fie că aceasta era plecată împreună cu tatăl, arată datele unei anchete sociologice realizate de Organizația Salvați Copiii România. În prezent, majoritatea copiilor cu ambii părinți plecați se află la vârsta pre-adolescenței (11,5 ani).

Principalele aspecte evidențiate de studiu sunt următoarele:

regiune, nevoia de convingere a migranților pentru a transfera drepturile parentale înregistrează una dintre cotele cele mai accentuate din cele înregistrate la nivel național.

Concluziile sondajului regional, precum și propuneri de măsuri care să vină în sprijinul acestei categorii vulnerabile de copii, au fost dezbătute împreună cu reprezentanți ai autorităţilor locale, ai școlilor și altor instituții relevante din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Vrancea și Buzău în cadrul Conferinței privind situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate din Regiunea Sud-Est, organizată de Salvați Copiii şi Ministerul Afacerilor Externe la Constanţa. Evenimentul este cel de-al patrulea din seria evenimentelor regionale care urmează după conferința națională cu aceeași temă din luna mai a anului 2023 și după evenimentele regionale de la Iași (Regiunea Nord-Est), Timișoara (Regiunea Vest) și Craiova (Regiunea Sud-Vest).

„Extinderea, diversificarea și calibrarea adecvată a serviciilor de intervenție directă pentru acești copii este o provocare pentru resursele și expertiza atât a sectorului guvernamental, cât și a celui                       non-guvernamental. Este un proces continuu, pentru că atât situația copiilor, cât și caracterul migrației sunt în continuă schimbare. În tot acest efort interinstituțional complex, Ministerul Afacerilor Externe poate juca rolul de facilitator și, din această perspectivă, se raliază demersurilor plasate sub semnul urgenței atât prin prisma laturii emoționale, cât și a integrării sociale și educaționale a acestor copii”, a subliniat Janina Sitaru, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a accentuat importanța menținerii legăturii cu părinții, precum și necesitatea ca aceștia din urmă să-și lase copiii în grija rudelor cu toate formele legale, în așa fel încât accesul copiilor la servicii sociale, la educație și sănătate să nu fie vulnerabilizat: „Copiii rămași în țară sunt cel mai adesea lăsați în grija bunicilor și este crucial ca aceștia să aibă dreptul legal de a soluționa orice problemă poate avea copilul, de la cele medicale la plecarea în tabără, încât aceștia să nu se confrunte cu situații de discriminare și excluziune socială”.

CONTEXT NAȚIONAL – STUDIU SALVAȚI COPIII

Servicii ale organizaţiei Salvaţi Copiii destinate protecției copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.

Peste 14.500 de copii şi 9.500 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă (consiliere psihologică şi socială, activităţi de suport şcolar şi activităţi de socializare pentru copii; educaţie parentală, consiliere socială şi îndrumare juridică pentru adulţi). Peste 130.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, respectiv la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.

În Regiunea Sud-Est, am sprijinit peste 2.000 de copii şi persoanele în grija cărora au rămas aceștia în centre de suport din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version