Salariul minim european, de la 1 Ianuarie 2025. Stroe (PSD): „Va determina creșterea celorlalte salarii mici și medii din sectorul privat”

Plenul Senatului a adoptat, pe 7 octombrie, cu 99 de voturi ‘pentru’ și 3 abțineri, proiectul de lege al Guvernului privind salariul minim adecvat (salariul minim european). Legea de modificare a Codului Muncii urmează să fie transmisă Camerei Deputaților, pentru dezbatere și vot. Salariul minim ar urma să crească la cel puțin 4.100 de lei brut de la 1 ianuarie, adică aproximativ 2.450 lei net, față de 2.363 lei net cât este în prezent.

Un vot pentru a venit atunci și de la președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe:

„Continuăm să luăm măsuri pentru creșterea veniturilor mici și pentru apropierea treptată  a salariului minim de nivelul de 50% din câștigul salarial mediu, cum se prevede în Directiva Europeană privind salariul minim european! În dialogul cu partenerii sociali, ministrul Muncii va susține o creștere a salariului minim european de la 1 ianuarie 2025 la un nivel cât mai apropiat de pragul considerat adecvat în Uniunea Europeană, respectiv 50% din salariul mediu. Majorarea salariului minim de la începutul anului viitor se va reflecta în primul rând în mediul privat, unde sunt încadrați cei mai mulți angajați cu nivelul minim de salarizare. Implicit, creșterea salariului minim va determina creșterea celorlalte salarii mici și medii din sectorul privat, ceea ce înseamnă la reducerea sărăciei și a decalajelor sociale precum și consolidarea clasei de mijloc. În viziunea noastră, a PSD, salariul minim ar trebui să fie de la anul la peste 4.000 de lei brut, pentru a determina o creștere a puterii de cumpărare pentru salariații cu venituri mici, peste rata inflației!”, a transmis senatorul Stroe.

Modificările aduse în comisii față de proiectul Guvernului sunt următoarele:

– Salariul minim brut se stabilește anual prin actualizarea periodică și se aplică de la 1 ianuarie, prin hotărâre a Guvernului, după consultarea confederațiilor sindicale și patronale

– ITM poate merge mai des în control la firmele problematice, fără să fie considerat comportament discriminatoriu

– Angajații vor fi plătiți și dacă se află în grevă.

Totodată, până la jumătatea lunii noiembrie va trebui dată Hotărârea de Guvern privind formula de calcul, atunci vom afla exact valoarea salariului adecvat.

Guvernul a aprobat în luna iunie legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se transpune în legislaţia naţională Directiva (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Salariul minim european este prevăzut, de asemenea, şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Jalonul 392, potrivit căruia salariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi stabilit în baza unui mecanism obiectiv bazat pe o formulă clară, în consultare cu partenerii sociali.

Directiva (UE) 2022/2041 va fi aplicată tuturor categoriilor de salariaţi, indiferent dacă aceştia îşi desfăşoară activitatea în baza unui raport de muncă, raport de muncă cu caracter special (contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă etc.) sau raport de serviciu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *