Să vezi și să nu crezi: Primăria Constanța s-a apucat de plantări de pomi! 100 de plopi, pe malul lacului Siutghiol

Acuzată constant de măcelărirea spațiului verde din Constanța, Primăria dă semne că se trezește la realitate. Astfel, în săptămâna 22 – 26 octombrie, vor fi plantați 100 plopi chinezești (Populus simmonii) pe malul lacului Siutghiol și 70 arbori din specia Catalpa bignonioides în aliniamentul stradal de pe Strada Portiței, reabilitată în primăvara acestui an. De asemenea, potrivit Primăriei Constanța, în 27 octombrie va avea loc acțiunea voluntarilor CONSTANȚA RESTART.

Pentru a marca Anul Centenarului Marii Uniri, aceștia vor planta 100 de arbori în zona Ramada – Pavilionul Expozițional din Parcul Tăbăcărie. Exemplarele de arbori au fost alese diversificat, în vederea constituirii unor grupuri pe peluzele situate în apropierea lacului, din următoarele specii foioase: plop chinezesc (Populus simmonii), salcie creață (Salix matsudana f. tortuosa), paltin de câmp (Acer platanoides), Catalpa bignonioides, și o cincime conifere: pin negru (Pinus nigra), ienupăr de Virginia (Juniperus virginiana).

Potrivit Primăriei Constanța, în săptămâna 29 octombrie – 3 noiembrie va fi completat aliniamentul stradal de pe bulevardul Aurel Vlaicu, tronsonul reabilitat, cu arbori din specia Acer pseudoplatanus (paltin). De asemenea, acțiunile derulate cu sprijinul operatorilor comerciali invitați la dialog de către Primăria Municipiului Constanța, vor continua și în perioada următoare, prin plantări de material dendrologic și în zona intrării în stațiunea Mamaia dinspre Năvodari, respectiv pe taluzul dintre Poarta 1 și 2 de acces în Portul Constanța. În toate aceste acțiuni, Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Gestionare Spații Verzi, pune la dispoziția tuturor celor interesați sprijin logistic începând cu identificarea locațiilor de plantare, indicarea materialului dendrologic pretabil, transportul acestuia și pregătirea terenului pentru plantare, respectiv preluarea în întreținere a materialului plantat.

„Primăria Municipiului Constanța mulțumește agenților economici care s-au implicat în acțiunile de plantare din acest an. Primăria Municipiului Constanța a achiziționat în acord-cadru pe 3 ani material dendro-floricol divers. Arborii vor constitui material pentru completarea aliniamentelor stradale în care au fost executate tăieri datorită stării vegetative precare a exemplarelor îmbătrânite sau afectate fiziologic, respectiv datorită lucrărilor de execuție a obiectivelor de utilitate publică aprobate. În acest scop, vor fi abordate străzi precum Ștefan Mihăileanu, Eduard Caudella, I.L. Caragiale, Ardealului, Caraiman, Pandurului și zona centrală situată între Bulevardele Mamaia, Tomis și Ferdinand. Arbuștii și plantele ierboase (gramineaele) vor asigura fondul decorului urban, speciile fiind alese datorită particularităților acestora ornamentale și rezistenței la factorii edafici și atmosferici, precum uscăciunea din sezonul estival și poluarea urbană. Acestea vor fi amplasate pe fâșiile verzi stradale, în intersecții și în scuarurile refăcute de către administratorul tramei stradale S.C. CONFORT URBAN S.R.L. Trandafirii pe port arbustiv vor completa rabatele existente, cei pitici vor decora jardinierele și intersecțiile, iar cei cățărători vor îmbrăca noile pergole amplasate pe Faleza Cazinoului și în Parcul Arheologic. Aceștia vor fi comandați și plantați începând cu data de 1 noiembrie. Lotul de flori bianuale a fost deja plantat în data de 15 OCTOMBRIE în zona centrală, în intersecția dintre Bulevardele Tomis și Ferdinand, în proximitatea Muzeului de Artă și la intrarea în Parcul Arheologic, în jurul statuii lui Vasile Pârvan. Având în vedere calendarul perioadei de plantare a florilor anuale, acestea vor completa amenajările propuse în primăvara, respectiv vara anului 2019. Din lotul de flori perene, vom planta bulboasele (lalele, narcise, iriși pitici) și o parte dintre cele decorative în sezonul rece, din speciile Calluna, Heuchera, Aster (steluță), Helleborus (spânz) și altele câteva mai rezistente și pretabile plantărilor de toamnă.  În vederea asigurării fondului vegetal necesar, menționăm că toate exemplarele de plante achiziționate au fost previzionate din specii ornamentale de forme şi culori variate, cu înflorire/fructificație eșalonată pe parcursul unui an și frunziș persistent și/sau semipersistent, asigurând astfel decorul atât pe parcursul întregului sezon de vegetație (vernal, estival, autumnal), cât și în cel de repaus vegetativ (hiemal), rezistente la condițiile specifice de climă şi sol“, spun reprezentanții Primăriei.

CITEȘTE ȘI:

Peste 150 de arbori ornamentali, plantați în parcul Pavilionului Expozițional. Palaz: „Sper să fie un început pentru astfel de acțiuni“

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*