Spread the love

Marți a avut loc Consiliul Politic Național al PSD. Listele a 19 organizații județene au fost acceptate, plus București, urmând ca celelalte 22 să fie dezbătute mâine. Miercuri vor fi analizate organizațiile cu probleme, iar Constanța este una dintre ele. Asta din următoarele motive:

„Dacă nu voi fi ales președinte, nu voi pleca. Nici senator, nici deputat, locul meu este aici, la Constanța!”, declara președintele PSD Constanța, Felix Stroe, pe 22 septembrie. Pe 27 septembrie a pierdut alegerile, a ieșit cu mare spectacol să-și anunțe înfrângerea, dar nu doar a lui, ci și a lui Decebal Făgădău, deși treaba asta încă nu era stabilită!

Pe 15 octombrie a avut loc Biroul Politic Județean al PSD Constanța, cu protestele de rigoare, iar Felix Stroe a ieșit învingător din ședință, susținând că el deschide lista la Senat, pentru că așa i-au cerut primarii PSD din județ, ceea ce a fost o minciună de proporții monstruoase… Singurul care l-a susținut a fost Maricel Cârjaliu, de la Agigea, etalonul corupției din PSD Constanța, ceilalți primari din județ strigând la unison: Lucian Lungoci și George Vișan! Acest detaliu Felix Stroe nu i l-a mai transmis președintelui Marcel Ciolacu…

De vreo trei zile social-democrații dezbat la București problema listelor, în special a celor de la Constanța. Mi-a atras atenția faptul că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre candidaţii la alegerile locale care nu au câştigat la locale, dar doresc un loc eligibil la parlamentare. A spus că vom analiza.

Un astfel de caz este Marian Oprișan, de la Vrancea, căruia Ciolacu i-a spus că vom câștiga și fără tine. Oprișan s-a revoltat și, deși Ciolacu îl desemnase pe Angel Tîlvăr la conducerea filialei județene, acesta a fost revocat din funcție și înlocuit cu Vasile Carnariu, la dispoziția lui Oprișan. Este semn clar că Ciolacu nu se descurcă cu baronii… Nu se descurcă cu Oprișan, ce să mai vorbim de Stroe?

În campania electorală, Felix Stroe a ieșit pentru prima dată în public. A fost și prilejul prin care, oficial, am aflat că el este buzoian și că în școală și-a dorit să fie… ministru al Apărării. Nimeni nu bănuia atunci că povestea lui lacrimogenă și buzoiană va avea legătură cu viitorul obiectiv: buzoianul Marcel Ciolacu!

Felix Stroe a depus toate eforturile pentru ca PSD să piardă alegerile la Constanța, aspect pe care l-am sesizat la momentul oportun. A demisionat din toate funcțiile posibile cu greutate, în afară de una singură: cea de șef al PSD Constanța, care i-a oferit prilejul să candideze la parlamentare! Dar, Stroe nu vrea degeaba să candideze și este dispus să distrugă PSD Constanța cu acest prilej. El își dorește o anumită imunitate. Una parlamentară. De aici și buzoianismul ciolacian și insistența de a deschide lista Constanței pentru Senat.

Am vești proaste pentru buzoianul fost șef peste tot, venite chiar azi: Camera Deputaţilor va supune la vot în perioada următoare cererea DNA privind continuarea urmăririi penale împotriva fostului ministru Nicolae Bănicioiu! Atât cei de la PSD, cât și cei de la PNL, PMP și USR-PLUS nu se vor opune cererii DNA, astfel că procurorii vor putea desfăşura în continuare urmărirea penală în dosarul penal.

… vestea de azi e numai bună pentru buzoianul Ciolacu, care vrea să scape de oprișani și bănicioi. Cu felicșii buzoieni nu știm ce va face.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *