S-a RUPT „lanțul de iubire” între PSD și ALDE! Banias: „Oamenii lui Tăriceanu sunt liberalii roșii, nu îi crede nimeni că sunt liberali. Dacă ies de la guvernare, nu mai intră înapoi vreodată!”

De la o vreme, există o tensiune între partenerii de guvernare, PSD și ALDE, președintele liberal-democraților, Călin Popescu Tăriceanu, a început să se distanțeze de șeful social-democraților, Liviu Dragnea și să se certe cu acesta aproape cu fiecare prilej.

Explicația este simplă: din momentul în care Tăriceanu a anunțat că își dorește să fie candidatul coaliției la prezidențiale, Dragnea s-a arătat foarte deranjat. Evident, PSD-iștii resping categoric varianta ca partidul să nu aibă un candidat propriu care să intre în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. De la listele comune sau separate pentru alegerile europarlamentare, la Ordonanța „taxei pe lăcomie”, aproape că nu mai există punct comun între Dragnea și Tăriceanu.

Astfel, oamenii lui Tăriceanu ies la atac și, vineri, senatorul Ion Popa, coordonatorul ALDE Constanța, a avut o misiune: să tăvălească PSD din toate direcțiile! Cu o conferință de presă organizată discreționar, pe un singur palier: transmiterea mesajului și atât, fără situații incomode, Popa a plonjat într-o demonizare a partenerilor de guvernare aproape stupefiantă.

„PSD are alianță cu toată lumea, mai puțin cu ALDE”, a spus Popa, care nu l-a menajat nici pe primarul Constanței, Decebal Făgădău, în acest malaxor al tăvălelii.

CITEȘTE ȘI:

Cu acest prilej, aflăm la Constanța că lanțul de iubire dintre PSD și ALDE s-a rupt și, despre acest aspect, a comentat și deputatul constănțean al PRO România, Mircea Banias, fost lider liberal-democrat, plecat cu mare tam-tam din partidul lui Tăriceanu.

„Supărarea e maximă, pentru că Tăriceanu își imagina că o să-l susțină PSD ca să fie candidat unic din partea coaliției, lucru care nu se va întâmpla niciodată. Și-a dat și el seama într-un târziu și acum începe să se poziționeze împotriva PSD ca să adune niște voturi, pentru că ei sunt „liberalii roșii”, nu îi crede nimeni că sunt liberali, aștept să fie din ce în ce mai virulenți și să iasă de la guvernare. Dar, e o sabie cu două tăișuri pentru ei, dacă ies de la guvernare nu cred că mai intră vreodată. Eu mă îndoiesc, ca să fiu cinstit (că vor trece pragul electoral de 5% – n.r.), pentru că ei au fost ajutați de PSD întotdeauna și alianța cu PSD le-a adus foarte multe beneficii, plecând de lângă PSD nu sunt parteneri credibili pentru nimeni, nu văd cine s-ar încurca cu ALDE în momentul acesta în România, în afară de PSD”, a spus Mircea Banias, pentru TOMIS NEWS.

Întrebat de ce Tăriceanu nu anunță personal astfel de poziționări și aflăm de la reprezentanții acestuia din teritoriu, Banias a fost ironic:

„Tăriceanu nu spune niciodată el, îi pune pe alții să spună, pe Andrei Gerea, pe cine vrea, dar el nu iese niciodată, are cine să spună în locul lui”, a concluzionat Banias, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*