S-A PUBLICAT SCRISOAREA: Dragnea, strâns cu ușa de liderii PSD, care îi cer DEMISIA! Ponta jubilează, Nicușor Constantinescu, din pușcărie, reacționează

Trei lideri ai Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu, semnează, în numele unui comitet de iniţiativă, o scrisoare prin care solicită demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi de la conducerea Camerei Deputaţilor, pe lângă alte… 18 solicitări!

Îndelung așteptata scrisoare a fost publicată, iar cerințele sunt dintre cele mai grele pentru șeful PSD, practic se solicită plecarea acestuia de la șefia partidului. Momentul nu este ales întâmplător, întrucât doar ce s-a anunțat termenul la apelul lui Dragnea, în dosarul în care este condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare.

CITEȘTE ȘI:

Dragnea, față în față cu o nouă REVOLTĂ în partid: Zeci de grei ai PSD îi cer capul. Banias: „Orice schimbare este oportună în acest moment!” Turcescu: „Este momentul prielnic pentru moțiunea de cenzură!”

„Noi suntem mai mulți, nu vom pleca din partid, nici din CEx. Nu cred că lucrurile se închid azi sau mâine. Am făcut un apel public la toți parlamentarii, la toți liderii de filiale județene să ni se alăture în acest demers care nu are la bază niciun fel de interese. (…) Așa am decis noi, că este bine să și-o asume trei lideri”, a spus, miercuri, Adrian Țuțuianu.

Țuțuianu, lider la PSD Dâmbovița, este fost ministru al Apărării, plecat din această funcție cu multe semne de întrebare, la ordinul lui Liviu Dragnea, iar asumarea acestei inițiative a liderului social-democrat nu este, astfel, o întâmplare.

Pe de altă parte, lovitura pentru Liviu Dragnea vine de la secretarul general al PSD, Marian Neacșu, care a reacționat surprinzător după publicarea scrisorii, oarecum în asentimentul contestatarilor.

„Am constatat că sunt enunțate o serie de principii sănătoase privind acțiunea politică a PSD, care din păcate au fost abandonate în ultima perioadă. Sunt întru totul favorabil ideii de revenire la modul colegial și democratic de luare a deciziilor în partid. (…) În calitate de secretar general, propun ca în perioada imediat următoare acest document să fie analizat de toate organizațiile partidului și dezbătut în cadrul Comitetelor Executive Județene, astfel încât președinții de organizații să participe la Comitetul Executiv Național cu un mandat clar din partea membrilor de partid”, a spus Marian Neacșu.

CEx convocat de urgență! Ce conține scrisoarea și cine sunt semnatarii? Constanța, din nou, nepregătită și nedecisă

Șeful PSD este susținut de alți lideri, precum Rovana Plumb sau Florin Iordache și, după publicarea scrisorii, a reacționat rapid. Astfel, a convocat o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD pentru vineri, 21 septembrie, la ora 12.30.

Scrisoarea acestui comitet de inițiativă este concepută cu foarte mare atenție. Contestatarii lui Dragnea susțin guvernarea, continuarea guvernării și se poziționează împotriva moțiunii de cenzură care va fi inițiată de opoziție. Mai mult, aceștia doresc ca președintele executiv, Viorica Dăncilă, să conducă din postura de președinte interimar partidul, până la eventualele alegeri de la începutul anului viitor. În esență, contestatarii consideră că guvernarea este bună, însă părțile negative ale partidului sunt legate de un singur nume: Liviu Dragnea!

„Au crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori. Avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani, cel mai redus nivel al șomajului etc. Cu toate acestea, paradoxal, Partidul Social Democrat scade în preferințele electoratului, cercetările sociologice indicând o opțiune de vot cuprinsă între 25%-30%, cu mult sub scorul obținut de partid la alegerile parlamentare din anul 2016 (47%). De asemenea, președintele partidului, Liviu Nicolae Dragnea, este cotat în sondajele de opinie cu 7%-12% din preferințele electoratului, cu mult sub cota partidului, fiind de altfel cel mai contestat lider politic din România ultimilor ani. (…) PSD se află într-un război permanent, purtat pe prea multe fronturi, cu o parte importantă a societății românești: Președintele României, partidele politice din opoziție, SRI, SPP, Ministerul Public, DNA, societatea civilă etc. (…) Agenda publică a fost acaparată de teme precum Corupția, schimbările din Justiție, „Statul Paralel”, de protocoalele de colaborare cu SRI, care au acoperit, în planul dezbaterii publice, rezultatele guvernării în domeniile economic și social”, se arată în scrisoarea contestatarilor.

Pe de altă parte, acest comitet de inițiativă marșează pe ideea că protestele de proporții din ultima perioadă vor escalada în următoarele luni.

„Acțiunile de protest anunțate pentru lunile septembrie și octombrie 2018 vor adânci criza de neîncredere în partid. În acest context, adoptarea prin ordonanță de urgență a unor măsuri de amnistie și grațiere este de natură să genereze proteste de amploare care se vor solda, cel mai probabil, cu căderea guvernului Dăncilă și cu pierderea guvernării de către PSD. Promovarea în Guvern, Ministere, Agenții, alte instituții publice a unor persoane cu evidente carențe profesionale, incapabile să comunice corect, argumentat, pe temele guvernării. Situația juridică vulnerabilă a liderului PSD, Liviu Nicolae Dragnea, a devenit vulnerabilitatea majoră a partidului, elementul principal de atac al opoziției și a unei părți a societății civile, o perpetuă sursă de neîncredere în plan intern și extern”, se mai arată în scrisoare.

CITEȘTE ȘI:

(VIDEO+FOTO) Gaze lacrimogene și violențe de nedescris. Radiografia unui RĂZBOI împotriva Guvernului PSD

Având acestea în vedere, comitetul de inițiativă solicită… demisia lui Liviu Dragnea de la șefia partidului.

„În fața situației de criză, pentru a evita izolarea internațională a țării și pierderea încrederii în PSD, propunem următoarele acțiuni: Demisia imediată a domnului Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Partidului și din funcția de Președinte al Camerei Deputaților; sprijinirea autorităților administrației publice locale prin alocarea resurselor financiare necesare funcționării și dezvoltării localităților. Adoptarea codului finanțelor publice; îmbunătățirea relațiilor cu partenerii internaționali și recâștigarea încrederii în România și în Partidul Social Democrat”, se mai arată în scrisoarea care este semnată de vicepreședintele PSD Paul Stănescu și vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; de vicepreședintele PSD, primar general al Capitalei, Gabriela Firea și de vicepreședintele PSD, vicepreședinte al Senatului, Adrian Țuțuianu.

Printre semnatarii care încă nu au apărut în spațiul public mai sunt președintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu; liderul de la Brăila, Mihai Tudose și se vorbește și de președintele PSD Constanța, Felix Stroe, acesta încă neconfirmat, deși zilele trecute PSD Constanța anunța poziționarea pentru tabăra lui Liviu Dragnea.

Amintirile îi chinuiesc pe PSD-iști

Apariția scrisorii l-a bucurat peste măsură pe fostul șef al PSD, Victor Ponta, în prezent președinte fondator al partidului Pro România. Acesta le urează succes „tuturor celor care au înțeles în al 12-lea ceas că grupul lui Dragnea duce România, Parlamentul, Guvernul și PSD la dezastru”.

„Pro România și eu (ca om politic de stânga, fost lider și premier social-democrat) vom susține orice efort de reformă și revenire la valorile care au stat la baza formării USL și a Guvernării din 2012-2015!”, a spus Ponta.

CITEȘTE ȘI:

Plecare BOMBĂ la Pro România! Ponta, la Constanța: „PSD e ca Titanicul și noi am lansat o barcă de salvare!” Dobre, dezlănțuit: „S-a reactivat vechea gardă a PDL! PSD a fost confiscat!”

Reacția fostului lider al PSD l-a iritat pe fostul lider al… PSD Constanța. Nicușor Constantinescu, în prezent închis ca urmare a multiplelor condamnări cu executare, și-a adus aminte de răfuieli mai vechi și l-a acuzat pe Ponta că în perioada lui s-au întâmplat „arestările importanților lideri PSD”.

„Domnul Ponta încearcă să întoarcă actualii lideri din PSD împotriva lui Liviu Dragnea spunându-le că dl Dragnea nu se luptă cu statul paralel, el încercând să își rezolve propriile dosare. Îl întreb pe dl Ponta dacă își mai aduce aminte atunci când la CEX-ul PSD de la Sinaia (30 ianuarie 2015) am spus:,,Vă pun o întrebare: un comandant care lasă ca generalii lui să fie hăcuiţi, hărţuiţi, închişi, arestaţi, mai poate spera la o victorie în alegerile şi în bătălia prezidenţială? Vă spun că nu, în toată istoria”. Arestările importanților lideri PSD s-au întâmplat în perioada în care Victor Ponta era președintele PSD și prim-ministru”, a spus Nicușor Constantinescu.

CITEȘTE ȘI:

Plecare BOMBĂ la Pro România! Ponta, la Constanța: „PSD e ca Titanicul și noi am lansat o barcă de salvare!” Dobre, dezlănțuit: „S-a reactivat vechea gardă a PDL! PSD a fost confiscat!”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*